Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandalul listelor electorale: Evidenţa Populaţiei a găsit la Oradea morţi cu drept de vot

Publicat in Bihoreanul, marți 7 august 2012 ·

Chiar dacă timid, apar deja indicii potrivit cărora listele electorale permanente păstrează încă numele unor persoane decedate, care în mod eronat pot fi luate în calcul la stabilirea unui cvorum mai mare decât cel real pentru validarea Referendumului privind demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu.

La Oradea, Serviciul de Evidenţa Persoanelor din cadrul municipalităţii a trecut la verificarea situaţiilor persoanelor decedate în ultimii patru ani, găsind mai multe cazuri de persoane care, deşi au încetat din viaţă între anii 2008-2012, mai figurează şi acum pe listele electorale.

"Luni am început, în regie proprie, să verificăm actele de înhumare ale persoanelor decedate între anii 2008-2012. Din 93 de situaţii în care am eliberat autorizaţii de înhumare pentru persoane decedate în Oradea sau pentru persoane având domiciliul în Oradea şi decedate în străinătate, pe care aparţinătorii au dorit să le înhumeze în Oradea, am constatat că în 15 situaţii aparţinătorii decedaţilor nu au dus la bun sfârşit aşa-numita operaţiune de transcriere a actelor de deces în evidenţele de stare civilă", a declarat marţi pentru BIHOREANUL Cristian Popescu, şeful Serviciului de Evidenţa Persoanelor Oradea.

Altfel spus, deşi în cele 15 situaţii există dovezi certe că tot atâtea persoane au încetat din viaţă, ele continuă să figureze în bazele de date ca fiind în viaţă şi, deci, numele lor apar inclusiv pe listele electorale permanente.

Cristian Popescu a afirmat că următoarea etapă a verificărilor pe care le va efectua Serviciul de Evidenţa Persoanelor Oradea va fi în baza de date a deceselor din perioada 2008-2012, adică situaţia celor 30.241 de decese consemnate oficial pentru persoane cu identitate cunoscută decedate în Oradea sau în străinătate şi ai căror aparţinători au cerut transcrierea în Oradea a certificatelor de deces emise în străinătate. @N

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 32 minute
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 4 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 2 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 38 minute
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 4 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 7 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°