Fara indoiala ca demisia lui Ioan Rus are legatura cu ceea ce a spus "ursul", adica dreptul demnitatii la autodeterminare.
A acceptat cu greu sa revina in fruntea Ministerului de Interne, cu mandat limitat de schema a sase luni de pregatiri pentru alegerile parlamentare si decis sa faca un pic de ordone dupa coordonate nemtesti. Cu gandul, probabil, la o posibila regionalizare care sa-i aduca titlul de guvernator - dar astea sunt barfe.
Omul care a criticat iesirea de la guvernare a PSD in toamna lui 2009 cu argumentul ca in interes national, stanga trebuia sa coabiteze cu dreapta si sa se gandeasca in primul rand cum sa stimuleze mediul de afaceri, nu sa le planga de mila bugetarilor, era sa implineasca trei luni la carma ministerului fara sa aiba senzatia ca participa la altceva decat la o demolare a aceluiasi mediu de afaceri.
Acuma evident ca nu ma uit la domnul Rus ca la o mimoza, ca i-as jigni sensibilitatea. Omul e orice altceva decat un calugar tibetan, dar are ceva ce lipseste celor mai multi politicieni romani: un pic de obraz. Onoare. Si asta l-a impiedicat sa se lase calcat in picioare si tarat intr-o lupta politica vecina cu nebunia in timp ce oameni "din piata" ii spuneau ca e dus cu pluta, deoarece o gireaza.
Pe urma, Rus nu e obisnuit sa-i traseze sarcini un copilandru si un tip cu ochii umflati de somn, devenit celebru deoarece nu merge la serviciu nici cat un coleg arestat, prin urmare nu are constiinta muncii. Pentru un om crescut de Ion Tiriac, era prea mult.
Asa ca in momentul cand a observat ca plateste oalele sparte de altii, ca o intreaga tara rade deoarece a fost pus sa numere steaguri ca Ghita Pristanda, dar sa-i iasa toate-n cap, sa valideze o porcarie cum numai pe Dambovita se poarta ca si cand ar fi victoria lui Napoleon la Austerlitz, a decis sa se retraga, cu celebrul "sanatate
