Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a mers marţi la Palatul Victoria, unde a avut o întâlnire cu premierul Ponta.
Victor Ponta a spus că a discutat cu Mark Gitenstein despre continuarea colaborării în cadrul Parteneriatului Strategic România-SUA şi că a fost invitat la exerciţiul militar de la Câmpia Turzii, transmite Mediafax. “Este corect. Ambasadorul m-a invitat – mâine va fi la Câmpia Turzii o demonstraţie a forţelor aeriene americane – şi am discutat despre continuarea colaborării noastre în Parteneriatul Strategic. Nimeni nu ia în serios absurdităţile apărute prin România cu ieşirea din NATO, din Uniunea Europeană. Nu este nimeni atât de naiv încât să creadă aceste prostii”, a afirmat Victor Ponta, după ce a fost întrebat de jurnalişti dacă s-a întâlnit cu ambasadorul SUA. Premierul României a precizat că ministrul Apărării Naţionale va fi prezent la demonstraţia militară de la Câmpia Turzii.
Surse oficiale au declarat, marţi dimineaţa, agenţiei Mediafax că ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a avut o întâlnire cu premierul Victor Ponta, la Palatul Victoria, precizând doar că întâlnirea face parte din seria întrevederilor periodice pe care le au ambasadorii cu oficialii români. Mark Gitenstein a fost şi luni, la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, unde s-a întâlnit cu ministrul demisionar Ioan Rus.
Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a mers marţi la Palatul Victoria, unde a avut o întâlnire cu premierul Ponta.
Victor Ponta a spus că a discutat cu Mark Gitenstein despre continuarea colaborării în cadrul Parteneriatului Strategic România-SUA şi că a fost invitat la exerciţiul militar de la Câmpia Turzii, transmite Mediafax. “Este corect. Ambasadorul m-a invitat – mâine va fi la Câmpia Turzii o demonstraţie a forţelor aeriene americane – şi am discutat despre continuarea colaborării noastre în