Consiliul Concurenţei analizează preluarea firmei Petrom LPG de la grupul OMV Petrom de distribuitorul de gaz petrolier lichefiat Crimbo Gas, unde mama fostului acţionar la FC Dinamo Cristi Borcea, Elena Borcea, deţine 50% din acţiuni, informează Mediafax.
"Preluarea controlului de către Crimbo Gas International se face prin achiziţionarea majorităţii acţiunilor (99,9%) companiei Petrom LPG de la OMV Petrom", se arată într-un comunicat al Consiliului Concurenţei.
Grupul olandez SHV Gas a preluat Crimbo Gas în 2008 de la Cristi Borcea, dar s-a retras apoi de pe piaţa românească, iar datele actuale ale Registrului Comerţului arată că asociaţii Crimbo Gas International sunt Elena Borcea, cu 50% din părţile sociale, şi Corneliu George Gădoiu, tot cu 50%.
Activitatea Petrom LPG include îmbutelierea de GPL, în fabricile de îmbuteliere de la Negoieşti (Prahova) şi Timişoara, precum şi distribuţia de butelii în întreaga ţară, vânzarea şi distribuirea de propan, vânzarea şi distribuirea de GPL auto.
Prin aceasta tranzacţie Petrom iese de pe piaţa îmbutelierii şi distribuţiei directe, însă va continua să producă GPL şi să vândă butelii şi GPL auto prin intermediul benzinăriilor.
Petrom LPG are aproximativ 260 de angajaţi. OMV Petrom face parte din grupul austriac OMV.
Consiliul Concurenţei analizează preluarea firmei Petrom LPG de la grupul OMV Petrom de distribuitorul de gaz petrolier lichefiat Crimbo Gas, unde mama fostului acţionar la FC Dinamo Cristi Borcea, Elena Borcea, deţine 50% din acţiuni, informează Mediafax.
"Preluarea controlului de către Crimbo Gas International se face prin achiziţionarea majorităţii acţiunilor (99,9%) companiei Petrom LPG de la OMV Petrom", se arată într-un comunicat al Consiliului Concurenţei.
Grupul olandez SHV Gas a preluat Crimbo Gas în 2008 de la Cristi Borcea, dar s-a retras apoi de pe