Deşi cartea prin care s-a impus nu se in­titulează Literatura română sub co­mu­nism, nu găsesc deloc imprudentă afir­ma­ţia conform căreia perspectiva cea mai incitantă şi, deopotrivă, cea mai obiec­tivă construcţie teoretică asupra com­plicatei perioade îi aparţin Sandei Cordoş. Apărută la sfârşitul anilor nouă­zeci, dar comentată insuficient în raport cu anvergura ei,Literatura între revoluţie şi reacţiune(Biblioteca Apostrof, 1999) pro­pune o incursiune inconfundabilă prin­­­tre condiţionările sociale, politice, ideologice ale literaturii sub regimul totalitar comunist. Mobilizând o biblio­gra­fie impresionantă, cercetătoarea clu­jea­nă demonstrează comparativ cum bio­grafia socio-politică a Estului Europei a de­terminat o altfel de reprezentare a cri­zei moderne în raport cu Occidentul. Dacă în Vest criza se fixează la nivelul ima­ginarului şi rămâne mai degrabă o temă literară, în spaţiul autohton însin­gu­rarea omului are drept cauză pre­siu­nea represiv-ideologică. În vreme ce pen­tru occidentali Dumnezeu a murit, scrie me­morabil Sanda Cordoş, în România şi Rusia, „El a fost executat politic“. Aceas­tă subtilă conectare a literaturii române la atmosfera unui Occident pe cât de invocat, pe atât de îndepărtat, dar şi la apăsătorul model sovietic, con­fe­ră proiectului nu doar greutate exe­getică, ci chiar o relevanţă internaţională nevalorificată încă.

Prelungiri fireşti ale comentariilor de­spre Literatura crizei (cum se intitulează un capitol consistent al volumului ante­rior menţionat, unde sunt interpretaţi Marin Preda, Augustin Buzura, D.R. Po­pescu, Feodor Abramov, Valentin Ras­pu­tin, Cinghiz Aitmatov), micromonografia Alexandru Ivasiuc (Aula, 2001) ori eseu­rile/cronicile din În lumea nouă (Dacia, 2004) scot la iveală – uneori sub forma mărturiei existenţiale – intimitatea ger­mi­nativă, în egală măsură compre­hen­sivă şi implicată, ce carac