Mircea Duşa, Radu Stroe, Dan Şova şi Mihai Voicu au depus ieri jurământul de învestitură în funcţie, la Palatul Cotroceni. Noii membri ai Guvernului Ponta au fost numiţi după ce Ioan Rus, Victor Paul Dobre şi Lucian Isar au demisionat ieri din funcţiile de ministru de interne, ministru delegat pentru administraţie şi ministru delegat pentru mediul de afaceri.
Alături de cei patru noi membri a depus jurământul de învestitură şi Titus Corlăţean, fostul ministru al justiţiei, care începând de ieri ocupă fotoliul de ministru al Afacerilor Externe, în locul lui Andrei Marga.
Senatorul social-democrat Dan Şova a fost numit în funcţia de ministru pentru relaţia cu parlamentul.
Capital.ro a făcut o radiografie a declaraţiilor de avere depuse de cei patru noi membri, iar concluzia este că Mihai Voicu şi Dan Şova, chiar dacă sunt mai tineri decât colegii lor au o avere mai mare decât Duşa şi Stroe.
De exemplu, liberalul Mihai Voicu, care a făcut parte şi din Cabinetul Tăriceanu, are, potrivit declaraţiei de avere depusă în urmă cu aproximativ două luni, o casă şi un apartament în Bucureşti. Apartamentul a fost achiziţionat în anul 2010 cu suma de 104.000 euro. Deputatul a vândut anul trecut un apartament cu suma de 150.000 de euro.
Mihai Voicu este un investitor activ pe piaţa de capital, deţinând acţiuni la mai multe companii, printre care amintim SIF-urile, Antibiotice Iaşi, BRD, OMV Petrom şi Banca Transilvania. Conform sursei citate, la data depunerii declaraţiei de avere, titlurile deţinute de Voicu erau evaluate la 53.178 de lei sau 11.911 euro.
Noul ministru delegat pentru mediul de afaceri are deschise zece conturi în lei şi un cont în euro. Valoarea totală a depozitelor în moneda naţionale se ridică la aproape 290.000 lei. Contul în euro, deschis la BRD în anul 2007, era în valoare de 1497 de euro.