Aproape o treime dintre medaliaţii britanici de până acum la Olimpiada de la Londra au fost educaţi în şcoli particulare, unde proporţia sectorului particular în total este de doar 7%. Este aceasta o reflectare a unor inegalităţi sociale? Cât de semnificativă este această statistică?

Corespondentul RFI la Londra, Petru Clej

Preşedintele Asociaţiei Olimpice Britanice, Lordul Moynihan, a declarat că aceasta este cea mai proastă statistică în sportul britanic. De altfel, această proporţie nu numai că nu s-a redus în ultimii ani, ci a crescut.

Interesant este că la medaliații cu aur proporția este și mai ridicată, de pildă la Beijing în 2008, jumătate dintre acești medaliați a frecventat școli particulare.

Explicația cea mai la îndemână este aceea că școlile particulare, unde taxa pe un an se poate ridica la 25 de mii de lire sterline, au dotări mai bune pentru practicarea sportului.

De pildă, lacul unde s-au desfășurat competițiile de canotaj a fost construit pe cheltuiala celebrului colegiu Eton, iar 50% dintre membrii lotului de canotaj britanic au învățat în școli particulare.

Între timp, multe școli de stat, confruntate cu dificultăți de finanțare se văd puse în situația de a vinde terenurile lor de sport antreprenorilor imobiliari.

O statistică recentă arăta că elevii din școlile particulare dedică de două ori mai mult timp practicării activităților sportive decât colegii lor din școlile de stat.

Alții spun chiar că școlile particulare au un etos special când vine vorba de sport. Magnatul presei Rupert Murdoch, cunoscut pentru vederile sale de dreapta spunea pe Twitter că în școlile de stat din Marea Britanie există o teamă de competiție.

Totuși, recenții campioni olimpici la atletism, Jessica Ennis, Mo Farah și Greg Rutherford, au fost toți absolvenți ai unor școli de stat. Mo Farah chiar l-a lăudat pe pr