Pentru istoricul de artă, expoziţia de­dicată sculpturii în lemn, deschisă la Muzeul Naţional de Artă al României, con­stituie o întâlnire specială şi rară. Să vezi concentrată la un loc o cantitate atât de mare de sculptură în lemn româ­neas­că, lucrări pe care le ştii doar din titluri şi din fotografii, iată un tip de ex­po­ziţie care poate împlini sau înşela aş­tep­tări. Curatoriată de către Ana Zoe Pop, expoziţia scoate din depozitele mu­zeu­lui 75 de piese de sculptură în lemn, create de 22 de artişti, acoperind o pe­rioa­dă cuprinsă între 1918 şi 1999: de la Hans Mattis-Teutsch, Miliţa Petraşcu, Borgo Prund, Romul Ladea, Vida Gheza, Szervatiusz Jenö, Ion Vlasiu, la artiştii afirmaţi la sfârşitul anilor ‘60 şi în anii ‘70, precum George Apostu, Balogh Peter, Gabriela Manole Adoc, Constantin Popovici, Ovidiu Maitec, Ion Alin Gheor­ghiu, Mircea Ştefănescu, Alexandru Gheor­­ghiţă, Gheorghe Iliescu-Călineşti, Rodica Popescu-Racotă, Laurenţiu Mi­hail, Adrian Popovici. Iată la Muzeul Na­ţio­nal de Artă o rezervaţie de sculpturi şi lemn cioplit cu ajutorul celor mai di­fe­rite tehnici. De altfel, în catalogul care în­­­soţeşte expoziţia, organizatoarea şi cu­ra­toarea acesteia alege să scrie un text intitulat Sculptura în lemn. Mic îndreptar tehnic. Un document informativ despre mo­durile în care un sculptor se apropie de lemnul pe care urmează să îl lucreze, fie că vorbim de tei, nuc, stejar, plop sau esenţe mai nobile precum tuia, tecul sau trandafirul. Instrumentele de lucru, aşe­zate la un loc, te fac să înţelegi încet-în­­cet ce înseamnă o sculptură în lemn. Vor­bim de „secure, fierăstrău, teslă, dălţi de diferite dimensiuni, până la uneltele mo­derne, fierăstrăul electric, rindeaua elec­trică sau polizorul unghiular“.

Cunoscutul istoric de artă Ioana Vla­siu deschide expoziţia şi catalogul cu o în­­­trebare simplă, care ar putea explica motivul pentru