Ploieștenii care au fost președinti și membri la secțiile de votare, la referendumul din 29 iulie, își pot ridica indemnizatiile de la Palatul Administrativ, intrarea H.
Programul este următorul: luni, 13 august, între orele 12.00-16.00; marti, 14 august, între orele 9.00-16.00; joi, 16 august, între orele 9.00-16.00.
Referendumul costă 1,6 milioane de lei în Prahova
Pentru ridicarea indemnizațiilor, ploieștenii trebuie să prezinte o copie după actul de identitate.
Fiecare dintre membrii secțiilor de votare primesc câte 85 de lei pe zi, cu diferența că președinții și locțiitorii secțiilor sunt plătiți pentru 3 zile, iar membrii simpli pentru 2 zile.
Suma alocată de Prefectura Prahova pentru plata personalului care a participat la referendum este de peste 1 milion de lei.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!