Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vulcanul Popocatepetl a proiectat în atmosferă o coloană de gaze şi fum de 4,5 kilometri înălţime

Publicat in Gandul, marți 7 august 2012 ·

Vulcanul Popocatepetl, situat la 70 de kilometri de Mexico, a proiectat luni în atmosferă o coloană de gaze şi cenuşă cu o înălţime de 4,5 kilometri, cea mai importantă activitate de când a fost plasat sub alertă de nivel 3, imediat sub cea prevăzând evacuarea, anunţă autorităţile, relatează AFP.

Coloana de gaze care emană în mod obişnuit dintr-un vulcan a fost însoţită de o mişcare telurică ce a durat aproximativ 15 minute, a precizat Centrul naţional mexican de prevenire a catastrofelor.

"Nu exită motive de alarmare", a declarat un oficial din statul Puebla, Fernando Manzanilla, care a îndemnat totuşi populaţia să "se informeze permanent" asupra evoluţiei situaţiei.

Popocatepetl şi-a intensificat activitatea începând de la 13 aprilie. Trei zile mai târziu a fost plasat sub faza de alertă de nivel 3. Însă, la Santiago Xalitzintla, satul cel mai apropiat de vulcan, situat la aproximativ 12 kilometri de crater, populaţia era liniştită.

"Nu este nimic. Don Goyo îşi fumează ţigările, asta este tot", a declarat pentru AFP Fabian Sanchez, un locuitor din sat.

"În cea mai mare parte a timpului este cuminte (...). Nouă nu ne este frică, ci copiilor, care tresar atunci când începe să facă zgomot", a adăugat Juan Ramos, alt sătean.

Vulcanul Popocatepetl, situat la 70 de kilometri de Mexico, a proiectat luni în atmosferă o coloană de gaze şi cenuşă cu o înălţime de 4,5 kilometri, cea mai importantă activitate de când a fost plasat sub alertă de nivel 3, imediat sub cea prevăzând evacuarea, anunţă autorităţile, relatează AFP.

Coloana de gaze care emană în mod obişnuit dintr-un vulcan a fost însoţită de o mişcare telurică ce a durat aproximativ 15 minute, a precizat Centrul naţional mexican de prevenire a catastrofelor.

"Nu exită motive de alarmare", a declarat un oficial din statul Puebla, Fernando Manzanilla, care a îndemna

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri Prezidențiale 2025 Prezență ridicată la vot în Penitenciarul Constanța-Poarta Albă

Ziua Constanta acum 33 minute
Alegerile de astăzi 18 mai 2025, s-a înregistrat o participare semnificativă în rândul persoanelor private de libertate din Penitenciarul Constanța-Poarta Albă. Din totalul de 963 de deținuți, 931 au avut drept de vot. Potrivit datelor oficiale, 841

MAE: Nu există nicio secție de vot în străinătate care să nu aibă buletine de vot

Mediafax acum 28 minute
„În acest moment nu există nicio secție de vot în străinătate care să nu aibă buletine de vot. Așa cum apare pe siteul MAE secțiunea BESVS nr 48, au fost aprobate solicitările unui număr de secții care, din prudență, au solicitat să le fie redistrib

Franța respinge acuzațiile cu privireo presupusa ingerință în alegerile prezidențiale din România

Ziua Constanta acum 44 minute
Acuzații complet nefondate circulă pe Telegram și Twitter cu privire la o presupusa ingerință a Franței în alegerile prezidențiale din România, afirmă duminică Ministerul francez de Externe pe rețeaua de socializare X, după ce fondatorul aplicației

Blocaj la urne în Ilfov. 25 de secții au rămas fără buletine de vot. USR solicită intervenția rapidă a poliţiei

Adevarul acum o ora
USR face apel la poliţie să urgenteze transferul buletinelor de vot pentru cele 25 de secţii de votare unde acestea au fost epuizate.

Fondatorul Telegram susține că a respins solicitarea unui „guvern occidental” de „a reduce la tăcere vocile conservatoare în România” înaintea finalei prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Fondatorul aplicației de mesagerie Telegram, Pavel Durov, a declarat, duminică, că a refuzat solicitarea unui guvern occidental, pe care nu l-a numit, pentru a „reduce la tăcere” vocile conservatoare din România înaintea finalei prezidențiale, relat

Parisul respinge acuzațiile „total nefondate” de ingerință a Franței în alegerile prezidențiale din România: „Nu sunt altceva decât o tactică de diversiune în faţa ameninţărilor reale”

HotNews acum o ora
Ministerul francez al afacerilor externe a respins drept „total nefondate” acuzațiile de presupusă ingerință a Parisului în alegerile prezidențiale din România și a făcut apel la responsabilitate, transmite News.ro. Instituția a transmis un mesaj în

Purtătorul de cuvânt al MAE, reacţie după postarea fondatorului Telegram: Vedem semnele distinctive ale interferenţei ruseşti în alegeri

Ziarul Financiar acum o ora
„În timpul alegerilor prezidenţiale din România, vedem încă o dată semnele distinctive ale interferenţei ruseşti”, declară, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Andrei Tarnea. „În timpul alegerilor prezidenţiale d

MAE: Are loc o campanie agresivă de răspândire de știri false privind procesul electoral din România

Mediafax acum 17 minute
Oficialul adaugă că „situația este cu atât mai alarmantă cu cât pare creată cu scopul de a submina încrederea cetățenilor în instituțiile și procesele democratice”. „La nivelul MAE nu au fost raportate, până la acest moment, probleme semnificative p

Alertă meteo emisă de meteorologi în ziua votului. Jumătate de țară, vizată de un cod galben

HotNews acum 10 ore
Meteorologii au emis duminică, 18 mai, o alertă cod galben de vânt puternic și vijelii pentru jumătate de țară, valabilă până diseară, la ora 21.00. Alerta meteo vizează județe din Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, cea mai mare parte a Moldov

Cristina Neagu le-a mulţumit fanilor în genunchi pentru susţinerea din întreaga carieră în handbal

G4Media acum o ora
Handbalista Cristina Neagu şi-a încheiat cariera, duminică, în faţa a 5.000 de fani, în meciul cu Corona Braşov, în care a marcat de 8 ori – numărul său de pe tricou. La ceremonia organizată de CSM Bucureşti, Neagu a îngenuncheat în faţa publicului,

Vremea

București
acum

14°
dum.

7°/22°
lun.

11°/22°
mar.

9°/22°
mie.

12°/20°
Iasi
acum

14°
dum.

7°/21°
lun.

8°/19°
mar.

9°/16°
mie.

9°/23°
Constanta
acum

16°
dum.

9°/20°
lun.

13°/22°
mar.

10°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

8°/17°
lun.

6°/15°
mar.

6°/16°
mie.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
dum.

9°/19°
lun.

11°/20°
mar.

8°/19°
mie.

11°/21°