Nu pistoalele omoară zeci de oameni inocenți, ci maniacii care au acces facil la arme destinate, în mod normal, cadrelor militare.
Dacă locuiești în America, șansele de a fi ucis sunt de patru ori mai mari decât dacă ai trăi în Marea Britanie, de șase ori mai mari decât dacă te-ai fi născut în Germania și de 13 ori mai mari decât dacă ai locui în Japonia. Este o stare de fapt cunoscută, așa cum este știut și că două treimi din totalul crimelor din State sunt provocate de focuri de armă, față de doar 10% din cele care au loc în Marea Britanie. Nimeni nu contestă aceste statistici. Și totuși, nimeni nu reușește să se pună de acord asupra măsurilor care ar putea stopa veritabilul flagel american al armelor, care a dus la pierderea a 9.000 de vieți numai anul trecut.
Zilele trecute, Barack Obama s-a deplasat în Colorado pentru a se întâlni cu victimele celui mai recent masacru al inocenților, care de data aceasta a avut loc într-un cinematograf în care rula ultimul film Batman, promovat ca un regal de efecte speciale, explozii și împușcături. 12 oameni au căzut pradă atacului, iar 58 au fost răniți; cu siguranță că, dacă arma nu ar fi fost blocată la timp, bilanțul ar fi fost mult mai negru. Obama și-a prezentat condoleanțele, a ținut un discurs emoționant, la finalul căruia, însă, a reieșit că nimic nu se va schimba în privința regimului armelor. La alt capăt al țării, Mitt Romney, contracandidatul său republican, a ținut un speech la fel de gol de conținut, chiar dacă, în calitate de guvernator al statului Massachussets, promovase la un moment dat cea mai dură legislație din domeniu din SUA.
Amândoi au motivele lor, departe de a fi lăudabile. Romney nu vrea să deranjeze puternica și bogata Asociație Națională a Armelor și aripa de dreapta a partidului său, cu care oricum nu se înțelege prea bine. Iar Obama se teme să nu provoace în vreun fel renegarea d