Primul meu editorial la Gorj-Domino are ceva în comun cu prima opinie în calitate de jurnalist, pe care mi-am exprimat-o la îndemnul lui Costin Crețu, în Ora Gorjului. Și atunci, și acum el este șeful (un cuvânt care nu-mi prea place în general) ziarului. Și cum primul editorial nu se uită, țin minte că am folosit un termen în tentativa pe care am avut-o acum 14 ani în „a-mi da cu părerea“, că și așa este sport național la noi în țară: „se bat cu pumnul în piept“. Scriam de politicieni, dar expresia mi-a fost modificată de Costin Crețu, probabil sunând mai bine „se bat cu cărămida în piept“. Situația s-a agravat de atunci, sper că nu în ceea ce mă privește pe mine, iar politicienii au ajuns să se bată singuri cu cărămida în cap. În loc să evolueze de la acel moment, clasa politică a decăzut până la un nivel inacceptabil. Cât să mai suportăm ca acțiunile politicienilor să fie îndreptate doar către acapararea puterii prin orice mijloace, în condițiile în care traiul nostru devine din ce în ce mai greu? Cât de bătut cu cărămida în cap să fie, în condițiile în care toată lumea le spune să înceteze războiul inutil, pentru că românii au început să fie afectați de scumpiri și inflația va continua să crească, dacă nu se potolesc? Impresia mea este că nu-i prea interesează și singura lor preocupare este cum să-și păstreze funcțiile sau să pună mâna pe ele. Parcă rolul politicianului era altul: acela de a fi în slujba cetățeanului, atunci când ocupă o funcție publică, și de a face tot ce-i stă în putință pentru a asigura bunăstarea oamenilor, pentru că, până la urmă, ei sunt plătiți din banii noștri. Parcă trăiesc în altă lume… Dar ce fac ei, în timp ce sunt plătiți din impozitele și taxele care ni se percep din banii munciți de noi? Se bat pe ciolan; chiar dacă termenul este învechit și foarte uzitat, îmi permit totuși să-l mai folosesc și eu, pentru a nu știu câta oară,