Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele interimar se întâlneşte cu delegaţia comună FMI, CE şi BM

Publicat in Adevarul, marți 7 august 2012 ·

Preşedintele interimar Crin Antonescu va primi, marţi, începând cu ora 11.00, delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, a Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale, anunţă Administraţia Prezidenţială.

UPDATE 12.04 Şeful misiunii FMI, Erik de Vrijer, a declarat, marţi, la începutul întâlnirii cu preşedintele interimar, Crin Antonescu, de la Palatul Cotroceni, că este "puţin îngrijorat" de impactul pe care îl are actuala situaţie politică din România asupra economiei.

"Ca să fim sinceri, suntem puţin îngrijoraţi în legătură cu această situaţie şi, de asemenea, de impactul pe care actuala situaţie politică îl are asupra economiei", a spus şeful misiunii FMI.

El a salutat intenţia oficialilor români de a-şi menţine agnajamentele cu instituţiile financiare.

"În ultimii ani, România a făcut progrese în a-şi reveni din criza financiară de acum câţiva ani şi economia a făcut progrese în sensul stabilizării inflaţiei, situaţiei bugetare", a mai precizat Erik de Vrijer.

"Actualele turbulenţe îngreunează economia, fapt care se reflectă în încrederea investitorilor şi în cursul de schimb care s-a depreciat, dar şi în costurile de finanţare a economiei şi eventual şi a creşterii", a adăugat şeful misiunii FMI, scrie Mediafax.

Erik de Vrijer a susţinut că este foarte important ca guvernanţii să se concentreze pe obiectivele macroeconomice, "să promoveze politica bugetară şi cu reformele care să determine o creştere economică mai rapidă".

El a atras atenţia că "este foarte important nu doar să vorbim despre aceste măsuri, dar să şi acţionăm".

UPDATE 11.31 Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a susţinut, marţi, la începutul întâlnirii cu misiunea FMI, BM şi CE, că actuala criză politică nu afectează discuţiile cu delegaţia şi nici angajamentele asumate de România, subliniind că, potrivit Constituţiei, el nu este şeful Guvernulu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Forțele Terestre Române au început recepționarea primului sistem Bayraktar TB2

Ziua Constanta acum 46 minute
Forțele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepție calitativă și cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2. Potrivit MApN, la încheierea acestei etape, estimată pentru fin

Vasile Bănescu critică „idolatrizarea extatică a divertismentului bășcălios”, după momentul Babasha de la concertul Coldplay

HotNews acum 2 ore
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, s-a implicat și el, joi, în dezbaterea momentului provocată de momentul neașteptat de miercuri seară de la concertul Coldplay de pe Arena Națională, criticând „«patriotismul» zgomotos și bi

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 33 minute
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Turcia crește cu 24% taxa de tranzit percepută navelor comerciale ce trec prin strâmtorile Bosfor și Dardanele

Ziare.com acum o ora
Guvernul turc a anunţat joi că va creşte de la 1 iulie cu 24%, până la 5,07 dolari pe tonă, taxa de tranzit percepută navelor comerciale care trec prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, informează agenţia EFE. Ministrul turc al Transporturilor, Abdul

Dominic Fritz: Marea discuţie este dacă candidatul la preşedinţia USR trebuie să îşi asume şi o candidatură la prezidenţiale. Eu nu voi fi disponibil pentru a candida la prezidenţiale / Tandemul cu Elena Lasconi, pe masă

News.ro acum 37 minute
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a declarat joi că marea discuţie în partid este dacă candidatul la preşedinţia USR trebuie să îşi asume şi o candidatură la prezidenţiale, precizând că nu crede că trebuie să fie neapărat amestecate cele două. Fri

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum 4 ore
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum 3 ore
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

Jurnalistul american Evan Gershkovich va fi judecat în Rusia pentru "activitate în slujba CIA"

News.ro acum o ora
Procurorii ruşi au declarat joi că au trimis în instanţă cazul reporterului american reţinut anul trecut Evan Gershkovich, de la The Wall Street Journal, după ce au ajuns la concluzia că acesta a colectat informaţii pentru Agenţia Centrală de Inform

Oficial de la MAI „Acuzațiile privind posibile nereguli din partea MAI în centralizarea voturilor sunt lipsite de orice fundament logic și legal“

Ziua Constanta acum o ora
Având în vedere informațiile vehiculate public privind derularea procesului electoral, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, transmite următoarele precizări: Ministerul Afacerilor Interne nu are atribuții de numărare a voturilor, menționare

REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă şi a ministrului Afacerilor Interne Cătălin Predoiu, „vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor”

News.ro acum 2 ore
Partidul REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă, a întregii conduceri a Autorităţii Electorale permanente şi a ministrului de interne Cătălin Predoiu, care se fac vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor din 9 iunie prin nereguli grave const

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

19°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

25°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°