Peste tot unde există opoziție serioasă la gazul de șist există și un lobby puternic al Gazprom, care știe că independența Europei de importurile de gaz din Rusia înseamnă că Moscova își pierde influența.

Dincolo de emoții, cifrele arată un adevăr neplăcut ipocriziei europenilor. În Statele Unite – cea mai bine guvernată țară din lume și unde catastrofele de mediu nu-s totuși îngropate sub preș –, gazul natural e de vreo 5 ori mai ieftin decât în Eu­ropa. E cam cât costă la noi gazul „ieftin“ de producție internă, pe care aici îl dăm pe nimic, față de gazul de import de la ruși, de 4 ori mai scump. În SUA piața e liberă, concurența duce pre­țurile în jos, fără ca un re­glementator să le țină așa ar­tificial ca să-și „protejeze con­su­ma­to­rii“. Iar dacă prin 2007 americanii își fă­ceau calcule să crească de 6 ori capacitatea de import de gaz lichefiat ca să nu intre în criză, acum noile tehnologii de exploatare a gazului de șist i-au făcut practic in­de­pendenți de import. Între timp, nu s-a au­zit de vreo catastrofă ecologică de pro­por­ții în SUA legată de gazul de șist, și nici de cutremure devastatoare acolo unde se fo­lo­sește fracturarea hidraulică. Ba chiar dim­potrivă – problemele de mediu cu ga­zul sunt la puțurile vechi de 100 de ani pe ca­re n-au știut pe vremuri cum să le în­chi­dă.

Să ne uităm acum la Europa. Fără ca europenii să facă nimic, pre­țurile gazului scad în Vest – no­roc că gazul lichefiat care până acum ajungea în SUA trebuia și el vândut undeva. Crește oferta, scade prețul, de asta vrea și Europa să libe­ra­lizeze odată piețele de energie, con­su­ma­torul câștigă. Piața gazului, foarte re­zis­tentă la schimbare, începe să se li­be­ra­li­zeze mai repede decât spera UE și decât cealaltă piață îndărătnică, a energiei elec­trice; iar firmele europene care făcuseră greșeala să încheie contracte pe termene prea lungi cu Rusia, l