Ticu Archip, Sanda Movilă, Henriette-Yvonne Stahl, Lucia Demetrius, Anişoara Odeanu, Cella Serghi, Ioana Postelnicu, Sorana Gurian. Şi, bineînţeles, figura tutelară a „marii europene“ – Hortensia Papadat-Bengescu. În cartea ei de debut (reflectând o cercetare doctorală), Fotografie de grup cu scriitoare uitate, Bianca Burţa-Cernat reconsideră, în detaliate şi cât se poate de documentate micro-monografii, formaţia, creaţia, relaţiile cu mediul literar al timpului şi receptarea unui număr de prozatoare interbelice, reevaluate dintr-o perspectivă estetică eliberată, însă, de condiţionările de mentalitate ce-au acompaniat şi influenţat evoluţia acestor autoare. „Fotografia“ finală, trebuie spus de la bun început, nu e una de grup, ci o galerie de portrete individuale, sfârşind împreună – din nou, la fel ca-n anii dintre război – nu pentru că ar practica stiluri literare înrudite, pentru că estetic ar fi inevitabil legate, ci din hazardul biologic al genului lor şi predictibilul fapt că au fost întotdeauna privite ca atare. Tocmai supratema pe care autoarea încearcă să o combată – şi nu cu armele cele mai la îndemână.
Întreprinderea pe care şi-o propune Bianca Burţa-Cernat nu e deloc uşoară – ar fi vorba, în esenţă, de o (re)lectură a acestor scriitoare (exclusiv a activităţii lor literare de dinainte de 1948) din perspectiva nu a feminismului (opţiunea facilă care, însă, în opinia cercetătoarei, duce la ghetoizare, enclavizare), ci a canonului estetic actual (al cărui „schelet“ fundamental este tocmai cel interbelic, distanţa în timp oferind o privire mai acută şi eliberarea de prejudecăţi extraliterare): „În cartea de faţă, propunerile de reevaluare a unor autoare (...) au în vedere, mai degrabă, o altfel de abordare a prozei autoarelor interbelice într-o (deocamdată ipotetică) nouă istorie a literaturii române, (...) o abor
