Mărturisesc că m-aş fi oprit din lectura romanului Defekt al lui Florin Irimia după primele câteva pagini, dacă n-aş fi apucat să citesc ce a scris despre el, acum câteva săptămâni, „Luciat“ pe site-ul „Ora de ştiri“. Titlul, scris în jargon SMS de şcoală profesională, anunţând un tragism bulevardier şi o ironie slab intelectualizată, are tot ce-i trebuie ca să respingă. Naratorul, care se recomandă Eduard Tăutu, un ins vanitos şi incult, stârneşte antipatia de la primele cuvinte. Şi, pentru a compromite şi mai mult lucrurile, primele pagini conţin un „rechizitoriu“ de prost gust, violent, dar mimând ironia, al Românicăi (sau Românichii?) contemporane, rău scris, preţios, dar dându-se colocvial, pretins „fără afectare“, dar plin de greşeli ortografice. Neavând un mediator ataşant al naraţiunii, dispare şi cheful de a continua lectura. Cu toate acestea, citind în articolul „teroristei“ că, la urma urmei, răutăţile pe care le spune Eduard Tăutu despre starea profesorilor şi a elevilor, a bogătaşilor, guvernanţilor şi bugetarilor din România de azi ar putea fi, pur şi simplu, luate drept pamflet, orice indignare de principiu se dezumflă. Aberaţiile lui Tăutu nu te mai indispun şi devii dispus să-l accepţi pe acest narator habarnist ca pe o unealtă utilă intrării în ficţiune, fără să empatizezi cu gusturile şi judecăţile lui tranşante despre lume, viaţă, femei, fericire, bunăstare şi celelalte. Îl scrutezi cu distanţă, îi măsori năzbâtiile spuse, lăudăroşenia şi fanfaronada ca pe un spectacol. Şi vrei să vezi ce va face cu ele mai departe autorul.
Eduard Tăutu e un tip „defect“, care se mângâie pentru eşecurile sale spunând că lumea e defectă. E uşor să-l judeci moral şi să-l condamni: individul e arogant fără merit, snob fără cultură (scrie cu greşeli de ortografie, în fraze lipsite de orice naturaleţe, refuzând să-şi asume – decât pe p
