În oraşul nostru străzile particulare ră­sar ca ciupercile. Mai legale, mai ile­ga­le, cu porţi care se-nchid noaptea, gard de metal, câini de pază şi bodyguarzi care te legitimează să vadă dacă lo­cu­ieşti acolo. Stai în casa ta care-i de fapt pe terenul altuia. Peste noapte un act de pe vremea lui Carol I spulberă toţi pro­prie­tarii mai recenţi. Avem şi noi un rege, şi-ăla pe şest, spune nea Balonţu, co­fetarul, în timp ce, strângând între de­ge­te tubul cu frişcă, scrie pe tort cele două cuvinte atât de populare: Monarhia Ro­mânia. Regizorul Şerban Condrac se ex­primă mai elevat: Domnule, iniţiativa pri­vată e suverană, aşa că un rege par­ti­cu­lar se impunea... Doamna Victoriţa Ca­ramangiu, renumita actriţă, spune: pro­prietarul străzii mele e un mafiot, Zimfereanu, şi-a câştigat strada la poker cu ministrul Muncii care i-a făcut rost de un xerox după un act vechi şi-au schim­bat acolo nume, date, tot ce trebuie şi gata. Baldovin Capră, cano­to­rul, e bucuros: Dom’le, singura mea pro­prie­tate e-un skif că-n casă-mi place să fiu numa’ chiriaş, să n-am belele, şi-acu’ am o chirie mai mică decât orişişcând, că i-o plătesc lui nea Tănase ori lui nea Năs­tase, treaba lor... Vinţe Carbea mus­tă­ceşte la un păhărel: Hă-hă... ăl de în­­­hăţă străduţa mea, sărmanul, nu mişcă un degeţel, că-i om de paie al unui ma­hăr dă pă la arhive, că-mi spuse mie madam Ciovârtache şi ea află de la cum­natu-su care-i procoror... Bicu Zarvegea vinde lozuri robingo prin ganguri de me­trou şi-i tare băşcălios: ia robingo, ia ro­bin­go, câştigi o stradă, domnul meu, ia lozu cu străzi particulare! Cristian Orbu nu ştie ce să zică: strada lui a fost câş­ti­gată doar pe jumătate. Casa lui e chiar la graniţă şi e încă proprietar pe ea. Ve­cinul, avocatul Tudor Vermezea, n-a avut norocul lui. A scris în schimb un go­gea­mite bestsellerul, un fel de manual: Cum să ne descurcăm cu străzile