Aproape 500 de candidaţi din judeţul Gorj pot răsufla uşuraţi, după ce au aflat ieri dacă se vor titulariza sau nu pe unul din posturile vacante. La centrele de examen au fost afişate rezultatele parţiale, pentru că urmează depunerea de contestaţii şi soluţionarea acestora pe 10 august. O situaţie finală va avea Inspectoratul Şcolar în zilele următoare, când se vor centraliza datele.
Inspectoratul Şcolar va centraliza situaţia notelor şi a mediilor în zilele următoare, pentru că ieri, prioritate a avut afişarea rezultatelor pentru candidaţi. Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, a ţinut să sublinieze că ieri, nu a avut timp să facă o centralizare, şi în plus, ceea ce-l preocupă ţine de repartizarea conformă a candidaţilor. „Acestea sunt rezultate parţiale, aşteptăm şi contestaţiile, ca pe 10 august să avem rezultate finale. După aceea, avem timp şi de tot felul de statistici. Pe mine mă interesează ca metodologia să fie respectată” , a declarat Ion Işfan, inspector şcolar general adjunct.
Nota 10 pe linie
Primele reacţii au apărut şi la Centrul de concurs Nr.7, unde tineri absolvenţi ieşiţi de pe băncile şcolii sau cadre mai experimentate au privit îndelung listele. Dacă unii dintre candidaţi nu ştiau cum să-şi ascundă indignarea, singurului candidat cu nota 10.00 nu-i venea să creadă ochilor şi spune că abia terminase masteratul. Are totuşi motive de nedumerire, privind repartizarea. „Nu am avut foarte mult timp să mă pregătesc, abia am terminat masterat-ul şi au fost multe examene. Am susţinut proba la educaţie muzicală, dar acum să vedem la repartizare. Problema este nelămurită pentru mine, pentru că m-am înscris la acest centru”, a declarat candidata merituoasă. Mai puţini încântaţi s-au arătat candidaţii cu note mici, dar nu renunţă la învăţământ, pentru că, aceştia au dreptul să participe cu nota de anul trecut. Despre subiecte, candid