**** B. Fundoianu, Opere I. Poezia antumă, ediţie critică de Paul Daniel, George Zarafu şi Mircea Martin, prefaţă de Mircea Martin, postfaţă de Ion Pop, cronologia vieţii şi a operei şi sinopsis al receptării de Roxana Sorescu, Bucureşti, Ed. Art, 2012.

Tatăl meu s-a născut şi a copilărit la Herţa, localitate din care a plecat la 18 ani (în 1938) şi pe care n-a mai putut s-o revadă vreodată pentru că în 1940 întreaga zonă a intrat sub jurisdicţia URSS. Când eu însumi am ajuns elev de liceu, l-am întrebat cum arată micul oraş despre care îmi vorbea cu nostalgie. Tata mi-a răspuns:

− Citeşte poemele despre Herţa din volumul "Privelişti" al lui B. Fundoianu.

Le-am citit cu o mare curiozitate şi chiar de la primul poem mi-am dar seama – mai bine decât din orice ipotetic reportaj – cum se trăia în acea aşezare patriarhală:

"În târg miroase-a ploaie, a toamnă şi a fân./ Vântul nisip aduce, fierbinte, în plămân,/ şi fetele aşteaptă în uliţa murdară/ tăcerea care cade în fiecare seară,/ şi factorul, cu gluga pe cap, greoi şi surd./ Căruţe fugărite de ploaie au trecut,/ şi liniştea în lucruri de mult mucegăieşte./ În case oameni simpli vorbesc pe ovreieşte./ Gâşte, cu pantofi galbeni, vin lent după-un zaplaz;/ auzi cum ploaia stinge fanarele cu gaz,/ cum învecheşte frunza în clopote de-aramă −/ auzi tăcerea lungă şi gri care e toamnă/ şi diligenţa care vine din Dorohoi./ Pustiu, din şes, se urcă cirezile de boi,/ şi cum mugesc, cu capul întors, de parc-ar suge −/ − cu ochii roşii, târgul, cuprins de spaimă, muge."

Acesta nu e un peisaj, ci o stare de spirit. Scris în 1917, poemul ne dă posibilitatea să retrăim, după aproape o sută de ani, sentimentul de pierzanie al locuitorilor din Herţa de altădată.

Toate textele lui B. Fundoianu se remarcă prin spiritualizarea priveliştilor şi printr-o voluptate a melancoliei