D-ale noastre
„Am vrut să rescriu pe limba mea, cea a teatrului coregrafic, ceea ce îmi inspiră tumultuoasa lume a lui Caragiale al nostru“, declară Gigi Căciuleanu, autorul spectacolului D-ale noastre, abia ieşit de sub „teasc“ la Teatrul Naţional din Bucureşti. „De mult visam la acest spectacol, adaugă el.I l-am propus lui Ion Caramitru care, acceptându-l, mi-a spus: da, un Caragiale pe limba ta!“.
Orice puteam să credem despre proiectele vestitului coregraf român, astăzi internaţionalizat, dar că-şi dorea să aducă lumea lui Caragiale pe scenă în paşi de dans, mai puţin.
Acum, după ce el a fost înfăptuit şi am văzut spectacolul, putem spune că greşeam gândind astfel. Fiindcă excepţionala lui reuşită nu e datorată doar valorii creatorului şi a trupei sale Gigi Căciuleanu, dance company, ci şi, se vede cu ochiul liber, plăcerii de a inventa pe canavaua operei scriitorului satiric.
E în ceea ce am văzut o dorinţă de a universaliza temele, ideile, personajele, e şi o bună apercepţie a universului caragialian, dar mai ales e o aducere spre viziunea coregrafului a dinamicii unei umanităţi care prea adesea ne-a fost livrată în culorile respingătoare ale grotescului. Căciuleanu nu neagă absurdul situaţiilor şi al comportamentelor din cunoscutele pagini literare, enorma caricatură jiquidiană din piesele dramaturgului clasic („văz enorm!“), dar transferul în imagini al acestora, în limbajul coregrafiei moderne pe care îl practică atât de original domnul Căciuleanu se face fără o forţare scrâşnită a notei. Cu alte cuvinte, între imaginile epocii, sugerate de elemente de costum şi mişcare caracterizante, şi modernitatea exprimării coregrafului parcurgem drumul spre o actualitate care vine din esenţa operei lui Caragiale. Să nu vă închipuiţi că numerele incluse în spectacol sunt tot atâtea dansuri cu
