Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că este de acord cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, privind efectele tensiunilor politice, şi că în această perioadă este nevoie de "calm şi dialog", pentru a fi transmis un mesaj de predictibilitate şi stabilitate.
Ponta a avut o discuţie cu Isărescu la sediul băncii centrale.
Premierul a spus că discuţia a vizat în principal stadiul negocierilor cu delegaţia FMI, CE şi Băncii Mondiale.
"Indiferent ce a fost până la 29 iulie (data referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, asupra căruia Curtea Constituţională urmează să se pronunţe, n.r.), instituţiile statului, inclusiv Banca Naţională, funcţionează", a spus Ponta.
Întrebat de jurnalişti dacă a fost făcut un apel la calm, având în vedere declaraţiile de luni ale guvernatului BNR, Ponta a răsupuns "la calm şi dialog şi sunt întru totul de acord cu guvernatorul".
Discuţia a avut loc loc în contextul vizitei delegaţiei FMI în România, schimbării mai multor miniştri din Guvernul Ponta şi după referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, asupra căruia urmează să se pronunţe Curtea Constituţională.