Totul a început ca într-o poemă de Coşbuc... liniştit: "A-nceput de ieri să cadă..." Nu, nu erau fulgi, pentru că eram deja în anotimpul predestinat începerii războaielor, vara. Parlamentarii majorităţii lui Traian Băsescu au început să cadă, ca prunele cele coapte de pe ramurile uscate ale unei guvernări, de la rădăcinile căreia izvoarele cu apă vie, ale susţinerii electoratului, se retrăseseră. Cauza plecării? Evidentă! Oamenii au început să se răzgîndească! Aliaţii de nădejde ai PDL au început să fie scuturaţi de spasmele violente ale obiecţiilor de conştiinţă! "D'apoi bine frate, pînă cînd, tot rabdă azi, tot rabdă mîine? Că nu mai merge domnule, s-a săturat poporul de tiranie...!" După aliaţi, au început să se răzgîndească parlamentarii, mai noi şi mai vechi, ai PDL. Viitorul o fi sunînd bine, dar de văzut, se vedea tot mai rău! Şi cine-i nesăbuitul care să-şi amaneteze viitorul, pentru un prezent atît de neguros şi un trecut de-a dreptul întunecat? După suficiente răzgîndiri, Parlamentul României s-a înfăţişat lumii cu o altă majoritate, una suficientă pentru ca USL să treacă la schimbarea întregii structuri a puterii, ceea ce practic însemna "răsturnarea regimului Băsescu". La temelia istoriei a stat tot o răzgîndire, de data aceasta a electoratului care, la locale, a lăsat PDL-ul, partidul primarilor, fără obiectul muncii, adică tocmai fără primarii cu care se fălea, atîta! De aici înainte, sarabanda răzgîndirilor a prins să se învîrtă nebuneşte!

În ordine logică, înainte să se răzgîndească, USL ar fi trebuit să se gîndească şi nu orium, ci foarte bine, atunci cînd a început acţiunea de suspendare din funcţie a Preşedintelui. N-a făcut-o, ceea ce a ridicat rata răzgîndirilor ulterioare la cote care se zbat între ridicol şi catastrofal. Dintre toate, ca un pisc himalaian, se detaşează amputarea grosolană (cu toporul pe os, fără anestezie!) a prerogativel