De la Marin Preda citire, în comuna Siliştea-Gumeşti, judeţul Teleorman, timpul are o nesfârşită răbdare cu oamenii. Aruncaţi în mijlocul câmpiei Burnazului, mărginiţi de câteva localităţi la fel de pârjolite de soarele verii ca şi a lor, confruntaţi repetitiv cu probleme mărunte, la nivel de gospodărie, cu activităţi rurale ciclice moştenite de când e lumea lume, cu mărunte tabieturi frivole, cum ar fi mersul la cârciumă şi flecăreala obişnuită la un pahar de vorbă, urmaşii lui Moromete au rămas departe de fierberea şi pulsaţia sangvină a politicii făcute la Bucureşti. Că sunt unii la conducere care se cramponează de scaune şi de funcţiile lor înalte, că-şi dau alţii sau nu demisia, că se războiesc declarativ cine pe cine bagă la puşcărie, asta deja a început să nu-i mai intereseze, fiindcă în ultimii 20 de ani au ajuns să creadă că totul nu e decât o luptă surdă şi păguboasă pentru putere. Şi mai cred că din acest interminabil război ei sunt perdanţii, neglijaţii, uitaţii, masa de manevră resuscitată temporar pentru vădite ambiţii politice. A fost referendum? Şi ce! Există viaţă după cutremur, darămite după referendum.

Influenţa votului asupra găinilor

În fiecare an, pe data de 6 august, la Siliştea-Gumeşti e zi de bâlci. Cu tiribombe, maşinuţe, turtă dulce, grătare, mici, bere. Numai că oamenii nu se prea obosesc să urce coama dealului până la locul cu pricina, fiindcă în ultimii ani au trăit atât de bine, încât nu se îndură să dea atâţia bani pe un mic sau pe-o bere, mai ales că la cârciuma lui Bucureşteanu băutura e mai ieftină ca-n târg. Aşa că vreo zece muşterii topiţi de căldură, c-o bere rece alături, stau pe băncuţele din lemn din faţa cârciumii, uitându-se în lungul străzii să vadă cine se încumetă să iasă afară din casă pe o aşa zăpuşeală.

Deşi referendumul trecuse, amânarea deciziei Curţii Consituţionale încă suscita un oarecare inter