Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PROGNOZA METEO Vremea se răceşte, vor fi 12 grade la munte şi 24 la mare în jurul datei de 12 august

Publicat in Romania Libera, miercuri 8 august 2012 ·

Vremea se va răci în următoarele zile, media temperaturilor maxime urmând să ajungă, în jurul datei de 12 august, la 12 grade la munte, 24 de grade în Dobrogea şi 25 de grade în Muntenia, potrivit estimării Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă până în 20 august, scrie Mediafax.

Potrivit ANM, în Muntenia, vremea se va răci accentuat de la o zi la alta până spre 12 august, când temperaturile maxime se vor situa, în medie, în jurul valorii de 25 de grade. Meteorologii anticipează că va urma o uşoară creştere a acestora, iar între 14 şi 20 august temperatura aerului se va menţine relativ constantă, în jurul mediilor multinanuale. Între 9 şi 12 august şi, din nou, în 15 august, va creşte probabilitatea pentru averse izolat mai însemnate cantitativ, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În celelalte zile ale intervalului de prognoză, probabilitatea de ploaie va fi redusă.

În Dobrogea, adică inclusiv pe litoral, până la 12 august, temperaturile vor scădea de la o zi la alta, de la valori medii ale maximelor de 35 de grade în timpul zilei, până la aproximativ 24 de grade. O uşoară creştere a temperaturilor se va produce între 13 şi 15 august, după care tendinţa va fi de staţionaritate la valori medii de circa 28-29 de grade, apropiate de normele climatologice pentru a doua decadă a lunii august. Aversele, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului, vor cădea, cel mai probabil, între 10 şi 12 august. Ploi de scurtă durată, slabe cantitativ, sunt posibile şi în jurul datei de 15 august, iar în restul intervalului de prognoză probabilitatea de precipitaţii va fi extrem de redusă, conform aceleiaşi prognoze.

Pentru zonele montane, răcirea treptată a vremii va determina scăderea valorilor temperaturilor maxime până spre o medie de 12 grade în 12 august, în timp ce mediile min

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 43 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Tragedie în Botoșani. Doi bărbați au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa FOTO VIDEO

Ziare.com acum 22 minute
Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi într-o casă cuprinsă de flăcări, în localitatea Mitoc, au anunţat vineri dimineaţa, 14 martie, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. Potrivit acestora, casa şi un adăpost de animale a

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 27 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 3 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum o ora
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 43 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile

News.ro acum o ora
O soluţie terapeutică pentru disfuncţia erectilă (DE) ar putea fi disponibilă în curând, după progresele revoluţionare ale cercetătorilor chinezi în domeniul imprimării 3D biomedicale. Disfuncţia erectilă este surprinzător de frecventă: afectează ma

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum 2 ore
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

ANM - Săptămâna viitoare sunt prognozate temperaturi mai coborâte decât cele specifice. Apoi, până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite

News.ro acum 2 ore
Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 mertie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite. Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Vremea

București
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°