Ceea ce întreaga ţară discută de o săptămână era un adevăr bine cunoscut statisticienilor de ani de zile: nu există un instrument valid de măsurare a dimensiunii populaţiei legale a României. A spus-o pe şleau Institutul Naţional de Statistică într-o adresă trimisă Curţii Constituţionale: „În sistemul statisticii oficiale din România nu există surse de date care să permită stabilirea numărului cetăţenilor români cu drept de vot în sensul legislaţiei în vigoare la data de 29 iulie 2012 sau la oricare altă dată calendaristică".

A spus-o şi şeful Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor, chestorul Manoloiu, atunci când a afirmat că „nu îşi poate asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente, deoarece această atribuţie revine exclusiv Autorităţii Electorale Permanente". Are perfectă dreptate, articolul 22 din Legea 35/2008 (privind alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului) spune negru pe alb: „Autoritatea Electorală Permanentă întocmeşte, păstrează şi actualizează în permanenţă, până la data de 31 martie a fiecărui an, Registrul electoral". Registrul cu pricina e sublim, putem zice, numai că lipseşte cu desăvârşire pentru că Autorităţii Electorale nu i s-au alocat niciodată bani pentru a-l întocmi.

Autoritatea Electorală Permanentă a fost creată ca o condiţie pentru aderarea la UE, fiind menţionată în Constituţia din 2003, dar a rămas o formă lipsită de conţinut. Nu are nici măcar o lege de organizare, funcţionează în baza unor articole împrăştiate în mai multe legi electorale. Neputându-şi îndeplini funcţia pentru care fusese creată, aceea de administrator al Registrului electoral, AEP s-a mărginit la a controla prin sondaj modul de administrare a listelor electorale. A constatat şi a semnalat numeroase deficienţe. Din raportul de activitate pentru 2010 (ultimul publicat) am aflat că în listele ele