Secretarul de stat Nicolae Căbulea, şeful Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică din MAI, este acuzat de abuz în serviciu în dosarul în care procurorii Parchetului instanţei supreme fac cercetări privind referendumul, potrivit unor surse judiciare.
UPDATE Potrivit unor surse judiciare, Ioan Nicolae Căbulea a fost pus sub acuzare, împotriva secretarului de stat fiind declanşată urmărirea penală pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.
După ce Manoloiu l-a anunţat pe Rus că nu mai recunoştea numărul persoanelor de pe listele electorale, această informare a fost transmisă, oficial, mai departe la Curtea Constituţională. Informarea nu a fost semnată de ministrul Ioan Rus. Semnătura aplicată pe document aparţine, conform unor surse din MAI, lui Ioan Nicolae Căbulea, şeful Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul ministerului.
În conţinutul adresei se precizează că "MAI nu îşi poate asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente, neavând instrumente legale suplimentare de control a datelor procesate de autorităţile publice locale". Căbulea se afla la comandă în locul ministrului Rus, plecat la întrunirea cu Ponta de la Neptun.
Procurorii au început deja urmărirea penală împotriva lui Constantin Manoloiu, pe care îl acuză de abuz în serviciu contra intereselor publice.