Din cauza caniculei, mii de români primesc apă cu porţia. În judeţele Caraş Severin şi Dâmboviţa sunt oraşe unde rezervele de apă au scăzut drastic. Astfel, autorităţile le dau locuitorilor apă cu porţia până când vor reveni ploile. Oamenii spun că au ajuns la capătul răbdării şi strâng acum apa în butoaie improvizate.
Societatea comercială care se ocupă cu administrarea apei în Caraş Severin a decis ca în jumătate din oraşul Oraviţa apa potabilă să fie distribuită populaţiei doar 9 ore pe zi.
Dacă nu va ploua, există pericolul ca programul să fie diminuat şi în alte oraşe din judeţ, primul pe listă fiind Anina.
În satele Colanu, Udreşti, Viişoara şi Dumbrava din judeţul Dâmboviţa, localnicii primesc apă potabilă doar patru ore pe zi, dimineaţa şi seara.
Autorităţile spun însă că nici această soluţie nu va fi suficientă dacă temperaturile ridicate vor continua în perioada următoare.
Din cauza caniculei, mii de români primesc apă cu porţia. În judeţele Caraş Severin şi Dâmboviţa sunt oraşe unde rezervele de apă au scăzut drastic. Astfel, autorităţile le dau locuitorilor apă cu porţia până când vor reveni ploile. Oamenii spun că au ajuns la capătul răbdării şi strâng acum apa în butoaie improvizate.
Societatea comercială care se ocupă cu administrarea apei în Caraş Severin a decis ca în jumătate din oraşul Oraviţa apa potabilă să fie distribuită populaţiei doar 9 ore pe zi.
Dacă nu va ploua, există pericolul ca programul să fie diminuat şi în alte oraşe din judeţ, primul pe listă fiind Anina.
În satele Colanu, Udreşti, Viişoara şi Dumbrava din judeţul Dâmboviţa, localnicii primesc apă potabilă doar patru ore pe zi, dimineaţa şi seara.
Autorităţile spun însă că nici această soluţie nu va fi suficientă dacă temperaturile ridicate vor continua în perioada următoare. @