Mesajul a fost trimis. Multumesc!

16 ieşeni au obţinut note de 10 la titularizare

Publicat in Ora de Iasi, miercuri 8 august 2012 ·

IAŞI. Ieri au fost afişate rezultatele la concursul de titularizare, conform metodologiei în vigoare, anunţă reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean. La nivelul judeţului Iaşi se constată că 16 candidaţi din 946 au obţinut nota maximă –10.

Purtătorul de cuvînt al ISJ, Sabina Manea a declarat că aceste note dovedesc că există excelenţă în sistem, există profesori tineri valoroşi şi, în consecinţă, se poate vorbi despre o continuitate a unui demers didactic de calitate al şcolii ieşene.

Sabina Manea mai precizează că “La polul opus, se înregistrează 151 de note sub 5 (ceea ce înseamnă aproximativ 16% din totalul notelor), o cifra modestă, firească, care se mai poate modifica după etapa de contestaţii.

510 candidaţi au obţinut note cuprinse între 7 şi 9,99, ceea ce le permite să se titularizeze, oferind stabilitate sistemului de învăţămînt. „ mai spune purtătorul de cuvînt al ISJ, Sabina Manea.

Miercuri, 8 august, pînă la ora 14.00 se mai pot depune contestaţii, în centrele de examen, urmînd ca rezultatele finale să fie afişate pe data de 10 august 2012.

IAŞI. Ieri au fost afişate rezultatele la concursul de titularizare, conform metodologiei în vigoare, anunţă reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean. La nivelul judeţului Iaşi se constată că 16 candidaţi din 946 au obţinut nota maximă –10.

Purtătorul de cuvînt al ISJ, Sabina Manea a declarat că aceste note dovedesc că există excelenţă în sistem, există profesori tineri valoroşi şi, în consecinţă, se poate vorbi despre o continuitate a unui demers didactic de calitate al şcolii ieşene.

Sabina Manea mai precizează că “La polul opus, se înregistrează 151 de note sub 5 (ceea ce înseamnă aproximativ 16% din totalul notelor), o cifra modestă, firească, care se mai poate modifica după etapa de contestaţii.

510 candidaţi au obţinut note cuprinse între 7 şi 9,99, ceea

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 4 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Preşedintele Siriei anunţă o „încetare imediată a focului” între druzi şi beduini

Ziarul Financiar acum 48 minute
Un acord „imediat” de încetare a focului a fost anunţat sâmbătă de preşedintele sirian Ahmed al-Sharaa. În urma unui acord cu Israelul, forţele de securitate siriene vor fi desfăşurate în provincia Sweida pentru a pune capăt violenţelor dintre bedui

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum 39 minute
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 3 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 44 minute
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Datoria guvernamentală a crescut în martie la 998,6 miliarde lei (minister)

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat în martie 2025 până la 998,617 miliarde lei, de la 990,84 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul F

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°