Nemții au cel puțin trei, de la Mercedes la BMW și apoi la Volkswagen – de fapt, cam orice realizează se revendică cu succes de la arhetipul mașină germană. Japonezii fac ce fac și ajung la fiabilitate, consum redus, siguranță, energii nepoluante. Mașina națională a americanilor e mai degrabă un oraș, pe nume Detroit, cu toate conotațiile de industrialism și, mai apoi, criză economică, în timp ce a italienilor e caroserie, aparență, de la Ferrari la Lamborghini, dar și cînd se compactează în redesignul nepretențiosului Fiat 500. Numai noi avem Dacia. Și numai Dacia. În ce măsură și mai ales în ce fel e aceasta o emblemă și un mit constitutiv pentru România?

DE ACELASI AUTOR Ministrele şi pompa Brandul Moş Crăciun Probleme de imagine - Antonescu, Băsescu, Diaconescu, Ponta Patria ca baby sitter, de 1 DecembriePrimul mod de a răspunde la această întrebare se leagă de a citi printre rîndurile de mai sus. Glorioasele nații cu care ne-am comparat au mai multe mărci. Nemții, de exemplu, se pot lăuda cu o categorie, mai degrabă decît cu un brand/nume/element unic. La ei există doar genul proxim și diferența specifică, „mașină germană“, și nu vreo floricică individualizantă, de felul celor care le plac specialiștilor în branding. De înțeles, dacă ne gîndim că două dintre numele pomenite mai sus înseamnă „Căruțe cu Motor Bavareze“ (Bayernsche Motor Wagen) și „Mașina Poporului“ (Volkswagen, apropo, născută la îndemnurile lui Hitler, împreună cu o schemă de subvenție etatistă gen CAR). Nemții se pot lăuda că au participat la crearea categoriei, priceperea tehnică e parte intrinsecă din identitatea lor națională, la fel cum americanii se identifică cu producția în stil mare, de masă, cu iz de zgură și tone de oțel, iar italienii au, zice-se, porniri estetizante. Prin contrast, la noi, a te identifica cu o mașină națională unică, cu nume figurat, și nu descriptiv, e p