Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Punctul mort al USL

Publicat in Romania Libera, miercuri 8 august 2012 ·

USL şi-a zdruncinat reputaţia europeană şi l-a reabilitat în ochii Occidentului pe Traian Băsescu, privit mai degrabă cu condescendenţă pînă la a doua sa suspendare, într-un mod spectaculos. Pînă şi aliaţii lor din Parlamentul European au făcut pasul înapoi. Votul masiv anti-Băsescu de la referendum nu a putut întoarce această situaţie decît în prea mică măsură. Oricît de echilibrate explicaţii am dat noi, puţinii neutri, la presa străină, fapte ca suspendarea Avocatului Poporului, punerea sub control a Monitorului Oficial sau manipularea retrospectivă a totalului votanţilor nu sînt interpretabile şi trag ca balastul de orice încercare de înălţare a balonului propagandistic, acum şi o bună vreme de acum încolo. În clipa în care miniştrii de la Interne o iau la fugă că nu vor să schimbe retrospectiv evidenţa populaţiei, iar ministrul însărcinat cu investiţii străine se duce acasă, arătîndu-şi credinţa în perspectiva succesului său, situaţia devine dramatică. Dl. Marga nu avea nici o şansă să schimbe el opinia occidentală cînd există asemenea fapte, orice ar fi făcut, dl. Corlăţean nu a convins-o pe dna Reding din aceleaşi motive, oameni cu trecere la presa străină (care contează, că după ea se iau guvernele în ţări democratice) USL nu are şi nu a avut niciodată (capitalul relaţional al întregii lor liste de intelectuali era, cu toată bunăvoinţa, foarte scăzut) nu am văzut citat prin presa străină decît poate 5% vreun om de al lor, gen Stelian Tănase, iar pe Daniel Barbu nu ai ce-l trimite la Comisia Europeană să înduioşeze pe cineva cînd lucrul cel mai relevant scris de el e că statul de drept e un mit occidental. O să mi se spună că nici Băsescu nu stă bine cu Lăzăroiu care îi scrie scrisori deschise lui Brecht şi dna Udrea care face lobby pe lîngă preşedintele Norvegiei, dar el o are pe Monica Macovei, chit că nu ştiu cît îşi dă seama că ea şi reţeaua ei l-au s

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri Prezidențiale A fost convocat forul statutar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu

Ziua Constanta acum 44 minute
Pe 26 ianuarie a fost convocat forul statutar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale Ilie Bolojan, președinte interimar PNL, a anunțat, luni, că pe 26 ianuarie a fost convocat forul statutar pentru validarea cand

Marcel Ciolacu, despre schimbul de replici cu Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la Simion: A fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la liderul AUR, George Simion, că a fost o glumă şi pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume. Preşed

Lucian Romaşcanu: PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României / Va fi elaborat în următoarele 6 luni de zile

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al PSD, preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, a anunţat luni că PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României. ”Astăzi a avut

Novak Djokovici a pierdut un set, dar s-a calificat în turul al doilea la Australian Open

News.ro acum 58 minute
Sârbul Novak Djokovici (locul 7 ATP), de zece ori câştigător al Australian Open, şi-a început luni, la Melbourne, drumul spre un al 25-lea titlu record de Grand Slam, cu o victorie în patru seturi în faţa tânărului jucător american Nishesh Basavared

Elena Lasconi: Klaus Iohannis, chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile! Cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească devin şi mai accentuate

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă luni despre Klaus Iohannis că este ”chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile”, ea arătând că, cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Temperatura maximă ar putea ajunge la 9 grade

Ziare.com acum 31 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, 13 ianuarie, estimarea pentru următoarele două săptămâni, pe regiuni geografice, în general, maximele diurne urcând până la 9 grade, iar minimele nocturne coborând până la minus 12-13 grade, în T

Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai (VIDEO)

Ziua Constanta acum 37 minute
Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai, a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu. Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai iar PSD îşi dore

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 4 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

George Simion: Vom continua protestele şi presiunea internă şi externă

Mediafax acum o ora
„Nicio reacţie până acum din partea Guvernului, nicio reacţie din partea lui Klaus Iohannis. Asta înseamnă că vom continua presiunea internă şi externă. Cerem sesiune parlamentară extraordinară, pentru că, în ianuarie, parlamentarii români sunt în v

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/2°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°