Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări Bistriţa-Năsăud, dat publicităţii miercuri, fotbalistul în vârstă de 22 de ani a fost descoperit fără acte în regulă în timpul unui control pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor.
"Cu această ocazie a fost depistat cetăţeanul brazilian S.H.D., care a intrat pe teritoriul României în baza convenţiilor internaţionale, având un drept de şedere de 3 luni în decurs de 6 luni de la data primei intrări în ţară, iar la expirarea perioadei legale de şedere, acesta nu a părăsit România. Ca urmare a celor constatate, pe numele cetăţeanului brazilian a fost emisă o decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească teritoriul României în termen de 15 zile. Totodată, a fost sancţionat contravenţional cu avertisment scris, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002, republicată", se arată în comunicat.
Surse din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări au confirmat, pentru MEDIAFAX, că este vorba de atacantul brazilian Santos da Hora Dhonatan, care a venit în România în această primăvară, pentru a se obişnui cu fotbalul românesc, iar în iunie s-a alăturat lotului echipei Gloria Bistriţa, pentru care a şi jucat în câteva meciuri amicale, dar nu a evoluat niciun minut în Liga I.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări Bistriţa-Năsăud, dat publicităţii miercuri, fotbalistul în vârstă de 22 de ani a fost descoperit fără acte în regulă în timpul unui control pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor.
"Cu această ocazie a fost depistat cetăţeanul brazilian S.H.D., care a intrat pe teritoriul României în baza convenţiilor internaţionale, având un drept de şedere de 3 luni în decurs de 6 luni de la data primei intrări în ţară, iar la expirarea perioadei legale de şedere, acesta nu a păr