Primăria Mangalia nu îşi permite să organizeze, din fonduri proprii, evenimentul.
Ediţia din acest an a Festivalului Callatis din Mangalia ar putea să nu fie organizată. Motivul: lipsa de fonduri. Un eveniment de acest tip este scump, iar noul primar al localităţii, Cristian Radu, spune că bugetul local nu dispune de resursele necesare. La acest lucru se adaugă faptul că Mangalia a trecut printr-o iarnă grea, în care nu a fost căldură în apartamente, de aceea prioritatea numărul unu a administraţiei locale este asigurarea combustibilului pentru sezonul rece.
Primarul a declarat însă, luni seară, la finalul şedinţei de Consiliu Local, că nu a renunţat la ideea organizării festivalului. „Personal, vreau să organizez acest festival, dar în prezent Primăria nu îşi mai permite să aloce sute de mii de euro din bugetul local pentru un asemenea proiect, în condiţiile în care oamenii nu au apă caldă. De aceea, acum căutăm sponsori pentru a organiza festivalul Callatis undeva la sfârşitul lunii august. Primăria va avea o contribuţie simbolică de 1 leu", a declarat edilul Mangaliei.
Festivalul Callatis nu se mai organizează, practic, de doi ani în Mangalia. Acesta a fost înlocuit, în 2010 şi 2011, cu Festivalul Mangalia, în urma neînţelegerilor dintre fostul primar Claudiu Tusac şi regizorul Cornel Diaconu, care a înregistrat marca Festivalul Callatis la OSIM. Tot o marcă înregistrată a fost şi scena de tip scoică, unică în ţară, care a fost demolată în trecut de angajaţii Primăriei Mangalia. Din cauza acestor neînţelegeri, anul trecut s-au organizat două festivaluri, Mangalia şi Callatis, unul organizat în Mangalia, celălalt în Roma. Festivalul Mangalia, organizat de Primărie, a însemnat cinci zile de muzică şi distracţie, care a adus împreună numele cele mai importante din show-business-ul românesc. Din păcate, Primăria nu a mai putut asigura căldur