Foto: Roderick Fountain Primesc în mod foarte regulat scrisori de la un pasionat auto care şi-ar dori să obţină un post în echipa de producţie TopGear. Probabil, ei îşi imaginează o viaţă cu Lamborghiniuri, Ferrari şi o orgie neîntreruptă de g-uri. Dar, dacă e să fiu cinstit, e mai mult o viaţă plină de ceai. Eu îl prefer fără zahăr. Richard, trădându-şi originile, îl bea cu şase linguri. Şi ai face bine să nu greşeşti cantitatea.
Desigur, vei fi înconjurat de multe supercaruri. Dar treaba ta, după ce ai golit o cutie de Mărgăritar într-o cană pentru Richard, se limitează la a le spăla. Singura maşină pe care vei apuca, totuşi, să o conduci este o Corsa cheală.
Dacăîncă mai eşti interesat, cerinţele sunt după cum urmează. Trebuie să fii imun la toate bolile, vei munci 29 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână, vei plăti pentru permisiunea de a veni la muncă, Richard va ţipa la tine pentru că nu i-ai pus destul zahăr în ceai şi e musai să ai o diplomă magna cum laude de la Oxford sau Cambridge. Leeds? Exeter? Pfff. Locul tău e în altă emisiune, atunci.
Îmi pare rău că sunt aşa brutal, dar adevărul este că dacă vrei să lucrezi cu maşini – dacă nu eşti un pic special şi, de asemenea, cu ceva nevoi speciale –, chiar ar trebui să cauţi în altă parte.
Pe vremuri, era simplu pentru că maşinile se stricau destul de des şi se puteau repara cu un ciocan. Aşa căînchiriai un pic de spaţiu sub un pod de cale ferată, puneai un anunţîn ziarul local şi aşteptai să apară cineva cu o Cortina înecată.
Acum, însă, lucrurile s-au schimbat. Ai nevoie de echipament de diagnostic, care costă cam 700 de milioane, o sumă care nu poate fi împrumutată de la bancăşi pe care, oricum, n-ai putea s-o înapoiezi pentru că, după ce va identifica problema şi îi vei spune clientului cât costă reparaţia, el va arunca maşina la gunoi şi îşi va cumpăra una noua.
E adevărat
