Consultantul imobiliar Lori Collin, 39 de ani, care în ultimii cinci ani a ocupat diverse poziţii în cadrul companiei Jones Lang LaSalle (JLL), a părăsit firma de consultanţă pentru fondul de investiţii NEPI, unde va gestiona activitatea din zona proiectelor de birouri şi investiţii.
Ultima poziţie ocupată de Collin în cadrul JLL a fost de head of tenant representation, unde una dintre cele mai importante tranzacţii în care a fost implicată a fost reprezentarea Volksbank în procesul de închiriere a sediului din clădirea Nusco Tower. Ea a ales acum să se alăture unei companii care deţine clădiri de birouri precum Floreasca Park din Bucureşti sau parcul de afaceri City Business Center din Timişoara.
Până la venirea în Jones Lang LaSalle, Lori Collin a activat timp de 15 ani în piaţa imobiliară din Statele Unite.