Cine s-a incapatanat sa urmareasca sinusoidele Romaniei de dupa 1989 nu s-a plictisit nici o zi si stie, fara indoiala, cata oboseala a insemnat pentru guvernanti zigzagul asta obligatoriu. Sa tot insiri lucruri care nu exista, sa tot dai spectacole la intern si la extern, sa tot fugaresti criticii lucizi, sa smulgi ceas de ceas cate o particica din tara cand pentru unii, cand pentru altii si, culmea!, sa te tot acoperi in vremea asta cu legi, una mai breaza ca alta si creatoare de conflicte, viduri si nulitati, adunatoare de jurisprudente inutilizabile, pai nu e de saga!

Scoala de drept romaneasca, foarte apreciata in strainatate pentru prestatii de rafinament, si-a dat, de fapt – dar asta stiu prea putini straini –, masura in tara, supravietuind cu sula in coaste si sacrificand propriei traditii, dand liber la ciupeala cu o mana – pe principiul asasinului bine platit – si incriminand protestele la adresa castei cu cealalta – caci situatia de victima o precede pe cea de calau. Cum-necum, gratie si multor gesturi nobile de dreptate, facute taman cand nu le mai astepta nimeni, justitia s-a drogat ca s-a scos.

Insasi Curtea Constitutionala, asa politica si suprajudiciara cum e ea, s-a descurcat de bine, de rau pana nu demult, infofolindu-si partinirile inevitabile in temeiuri si exceptii, asa incat sa iasa mereu din scrisul ei marunt un «bebelus» cat de cat credibil. De cativa ani insa, gifaitul i se aude si ei. Cam de cand a demarat programul de luare pe sus, cu valuri de bani, arborescente de partid intinse pana in gradinite si creste, Gauleiter-i cu cateva clase in orase si judete, demagogie sumara si violenta, dovleci de propaganda plesnind de seminte si sanatate, tone si chintale de abuzuri praznuite drept reforme, saracii de criza drapand hotii multilaterale. Biata Curte, ce era sa faca?, a intrat in derapaj. Controlat, desi ordonat la inceput. Apo