Dintre cei 1.031 de absolvenţi de liceu care s-au înscris la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat, nu mai puţin de 366 şi-au exprimat, în scris, dorinţa de a învăţa cu ajutorul profesorilor pentru acest examen, în cadrul orelor de pregătire în şcoală dispuse de Ministerul Educaţiei.
Anunţul a fost făcut ieri, de inspectorul şcoalr general adjunct al Sălajului, Maria Pop, care a precizat că absolvenţii au trebuit să-şi exprime opţiunea pentru aceste ore de pregătire printr-o cerere, pe care au depus-o chiar la înscriere.
„Am rămas, însă, surprinsă, că sunt grupuri şcolare şi licee unde nu există deloc astfel de cereri, deşi acolo s-au înscris la bacalaureat un număr destul de mare de candidaţi”, a mai declarat adjunctul ISJ, dând ca exemplu grupurile şcolare din Crasna, Cehu Silvaniei, Nuşfalău şi Sâg, dar şi Liceul Sportiv „Avram Iancu” din Zalău.
Cei mai mulţi candidaţi s-au înscris la orele de pregătire la matematică şi la limba şi literatura română. Ei vor face aceste meditaţii, timp de mai multe zile, în liceele unde au absolvit. Profesorii care vor conduce meditaţiile vor fi remuneraţi în sistemul de plată cu ora.