UPDATE Secretarul de stat Nicolae Căbulea, şeful Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică din MAI, este acuzat de abuz în serviciu în dosarul în care procurorii Parchetului instanţei supreme fac cercetări privind referendumul, potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax. Informaţia nu a fost confirmată încă oficial.
-----
Secretarul de stat Nicolae Căbulea, şeful Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică din MAI, a venit, miercuri, la Parchetul instanţei supreme pentru a fi audiat în dosarul în care şeful Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor, Constantin Manoloiu, este cercetat pentru abuz în serviciu, potrivit Mediafax.
Secretarul de stat Nicolae Căbulea, şeful Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică din MAI, este acuzat de abuz în serviciu în dosarul în care procurorii Parchetului instanţei supreme fac cercetări privind referendumul, potrivit unor surse judiciare.
Ioan Nicolae Căbulea nu a făcut nicio declaraţie la intrarea în sediul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Parchetul instanţei supreme verifică dacă listele electorale permanente pentru referendum şi înscrisurile transmise Curţii Constituţionale (CC) conţin date nereale "de natură să atragă răspunderea penală a autorilor", a anunţat, miercuri, Ministerul Public.
În continuarea cercetărilor efectuate de procurori în legătură cu listele electorale permanente şi listele electorale suplimentare utilizate la referendumul din 29 iulie, în temeiul comunicatului Curţii Constituţionale din 2 august privind datele contradictorii primite de la autorităţile publice privind numărul persoanelor aflate pe listele electorale permanente, pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a constituit din oficiu o cauză penală, se arată într-un comunicat de presă de miercuri al