Cînd spui, la noi, „primărie“ ai înaintea ochilor un imobil impersonal sau un căsoi delabrat, naționalizat fără urmă, transformat într-un cuib al birocrației, corupției și ineficienței: cozi interminabile, probleme insolvabile, funcționari impertinenți, indicații contradictorii.
Primăria germanică (germană, austriacă sau elvețiană deopotrivă) – o clădire, de altfel, istorică, centrală, reprezentativă a orașului – adăpostește, în subsolul răcoros, cu arcade roșii de cărămidă, „crama primăriei“ (Rathauskeller) – o instituție în sine, o instituție în instituție. În fața ei se desfășoară cele mai bogate, pestrițe și spectaculoase piețe, în care agricultorii din împrejurimi înșiră pe tarabe tot ce au mai bun în vie, pe cîmp, în cămări și în grajduri. (Închipuiți-vă cum ar fi să găsești cele mai dulci roșii, cei mai gustoși mititei și cea mai bună bere din oraș taman la Primăria Bucureștilor. Parcă altfel ai încasa un „refuz de eliberare a autorizației de construire“.)
DE ACELASI AUTOR Cîrnatul cu varză şi Miss France Salata „japoneză“ Francillon Clafoutis - Jules Claretie Marmeladă de aceroleO astfel de primărie devine un bun punct de plecare pentru înțelegerea culinară a întregii regiuni. Tradițiile, vinurile, berile și bucatele locului sînt la fel de bine reprezentate aici, ca și cetățenii urbei. Comunitatea gravitează firesc și organic în jurul primăriei germanice; iar crama o transformă într-o instituție cu pîntec; centrul orașului devine buricul tîrgului.
Un localnic îmi spune că nici aici nu-i o bagatelă să obții o autorizație: te confrunți cu proceduri elaborate, cu multe formulare colorate și cu funcționari cumsecade, dar lenți (prin firea locului, nu în așteptarea unei „atenții“). Ai însă unde să-ți îneci amarul: te necăjești la ghișeu, te potolești în cramă. A primăriei, se înțelege.
Cînd spui, la noi, „primărie“ ai înaintea ochilor un
