Coniacul Kvint, okroşka, monumentul lui Lenin și blindatul din Bender au fost principalele atracții pentru un grup de studenți străini care au dat o tură prin așa-zisa capitală transnistreană.
La aproximativ 60 de kilometri de Chişinău, timpul se opreşte în loc. După ce ne sunt controlate paşapoartele, pornim spre Bender. Cei aproximativ 20 de studenţi europeni împreună cu care am plecat spre regiunea separatistă sunt contrariaţi de faptul că, deşi le-au fost verificate actele de identitate, nu a fost aplicată viza. „Şi Catalonia e regiune autonomă, dar nu există punct vamal. Treci pur şi simplu, cu maşina", spune Pau Valerola, un student spaniol venit în vacanţă, în Moldova.
Revenirea lui Băsescu, spaima Tiraspolului: „Baza militară rusă ne-ar putea ajuta să facem față «ameninţării românești»"
Primul popas a fost la blindatul din faţa unui monument sovietic, lângă podul care duce spre Tiraspol. „E inedit să vezi aşa ceva în oraş", susţine şi Valerio Farella, un italian venit în Republica Moldova, împreună cu ceilalţi membri ai organizaţiei studenţeşti Aegee, care s-au pozat cu vehiculul militar urcat pe postament.
ATRACŢII TURISTICE
Cea mai impresionantă experienţă pentru grupul de tineri europeni a fost „Piaţa Constituţiei Sovietice" din Tiraspol. Deşi, oficial, oraşul numără peste 150.000 de locuitori, rar vezi câte un om pe stradă. În schimb, întâlneşti la tot pasul simboluri ale URSS şi statui care-ţi aduc aminte de luptele de pe Nistru, de acum 20 de ani.
Liderul separatist de la Tiraspol propune Rusiei să-şi deschidă bază şi aerodrom militar în Transnistria
„Mi-am dorit să ajung aici fiindcă am auzit că Transnistria este ultima rămăşiţă a perioadei sovietice din Europa. Şi în Belarus se mai resimte influenţa sovietică, dar nu ca aici", mărturiseşte Kristýna Suchomelová, o studentă din Praga. Pentru băieţii din grup, poli