Dacă tot am participat la simpozionul Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii „V. Goldiş“ din Arad, nu m-a lăsat turistul de viţă-verde din mine să nu dau o raită până la unele obiective din apropiere, adică la Felnac, Pâncota, Şiria, Miniş şi Lipova. Ultimele patru localităţi se înşiră în linie dreaptă, pe axa nord-sud. Le recomand apăsat, mai ales că suntem în perioada concediilor şi multe rulează spre şi din Nădlac. Merită câteva ore zăbavă pentru bucuria ochilor şi a sufletului. La Felnac se află Mânăstirea de călugări Hodoş-Bodrog, atestată documentar în 1177, necropola episcopilor arădeni. Conform tradiţiei orale, a fost zidită pe locul în care un taur, scormonind pământul cu coarnele, a scos icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni. În interiorul bisericii, deasupra uşii, sunt aşezate coarnele acelui taur. Pictura din naos şi altar datează din secolul XIV. Mânăstirea posedă o bogată colecţie de obiecte de patrimoniu – icoane, cărţi ş.a. – din secolele XIV–XIX. Cetatea din Pâncota era, posibil, centrul unui cnezat românesc. Castelul Dietrich-Schulchovski (1840) este cea mai reprezentativă construcţie barocă din judeţ. La Şiria, localitate atestată documentar în sec. XIV, găsim ruinele cetăţii feudale (sec. XIII). Muzeul memorial dedicat scriitorului Ioan Slavici şi expoziţia consacrată compozitorului Emil Monţia erau în reorganizare. Lipova, cunoscută din secolul XII, are o biserică ortodoxă din secolul XIV cu valori picturale remarcabile şi un bazar din perioada 1613–1716. La Radna, componenta Lipovei, mânăstirea franciscană are o biserică barocă superbă (1756–1782). La anumite sărbători se adună mii de pelerini, se vizitează cu smerenie şi expoziţia eroilor de la Păuliş şi cimitirul eroilor. La Miniş, situat între Şiria şi Lipova, am ajuns pentru a cunoaşte Muzeul Viei şi Vinului, alăturat Staţiunii de cercetări viti-vinicole,