Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Culisele scandalului Libor: Cartel bancar la nivel mondial? (Video)

Publicat in Ziare.com, miercuri 8 august 2012 ·

Anchetatorii si liderii politici considera ca manipularea ratelor dobanzilor interbancare Libor a fost, de fapt, rezultatul unei fraude organizate.

Desi au existat multe scandaluri in care a fost implicat sistemul bancar, de-a lungul timpului, niciunul nu a fost ca acesta, noteaza cotidianul german Der Spiegel.

La sfarsitul lunii iunie, Barclays, cea mai mare banca britanica, a primit o amenda de 500 milioane de dolari, astfel ca Bob Diamond a fost nevoit sa demisioneze din functia de director executiv.

Acest eveniment a declansat un adevarat razboi in sectorul financiar. Investigatorii aduc acuzatii multor institutii, bancile se denunta una pe cealalta, in speranta ca li se va micsora amenda, iar micii investitori dau in judecata creditorii.

In aceste conditii, exista deja suspiciuni ca cel putin 12 institutii financiare au realizat un cartel, pentru a se intelege sa manipuleze rata dobanzilor interbancare Libor, prin intermediul careia se stabilesc ratele pentru contracte in valoare de 500 de trilioane de dolari la nivel global, de la derivate la creditele imobiliare standard.

Anchetatorii au inceput deja sa foloseasca termenul "frauda organizata", unul dintre ei fiind comisarul european pentru Justitie, Viviane Reding. Insa, in cazul unor agentii din New York si Londra, procesul reprezinta un avantaj, deoarece distrage atentia de la esecurile lor.

Timp de mai multi ani, anchetatorii au omis ceea ce se intampla chiar in fata ochilor lor. Insa, acum, justitia s-a trezit si ii urmareste atent pe cei implicati in scandal, mai scrie Der Spiegel.

"Mecanismele puse in miscare sunt de o eficienta extrem de rara, cum am vazut doar in filme", a declarat un anchetator. Avand in vedere ca toti ochii sunt atintiti asupra lor, directorii executivi ai bancilor au inceput sa-si marturiseasca impli

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Condamnarea lui Dan Diaconescu a fost anulată! Decizie de ULTIMA ORĂ a instanței

Cancan acum 22 minute
Este știrea momentului! Magistrații au luat o decizie bombă în cazul lui Dan Diaconescu. Curtea de Apel Constanța a anulat condamnarea la închisoare pe care o primise fostul patron TV. Hotărârea instanței este definitivă. Vineri, 21 martie 2025, jud

Primul Consiliului Suprem de Apărare a Țării din mandatul lui Ilie Bolojan va avea loc pe 28 martie. Care sunt temele de pe ordinea de zi

HotNews acum 2 ore
Poziționarea României în contextul procesului de negociere de pace sau implicații asupra țării noastre a războiului de la graniță se numără printre temele care vor fi discutate la reuniunea Consiliului Suprem de Apărare a Țării de vineri, 28 martie.

BEC stabilește sâmbătă ordinea candidaților la alegerile prezidențiale pe buletinul de vot

HotNews acum 38 minute
Biroul Electoral Central (BEC) anunță că sâmbătă, la ora 13:00, va avea loc tragerea la sorți pentru a fi stabilită ordinea de înscriere pe buletinul de vot a candidaților la alegerile prezidențiale din mai. Conform unui comunicat al BEC, tragerea l

Cluj: Femeie moartă după ce a căzut de pe o terasă, într-un centru comercial din Cluj Napoca

News.ro acum 24 minute
O femeie a murit, vineri, după ce a căzut de pe o terasă a unui centru comercial din municipiul Cluj Napoca. Femeia a căzut de la o înălţime de câţiva metri, iar echipajul medical sosit la faţa locului i-a făcut manevre de resuscitare, însă fără rez

VIDEO Cel mai mare aeroport din Anglia, închis din cauza unui incendiu: mii de zboruri afectate

Wall-Street.ro acum 5 ore
Aeroportul Heathrow, cel mai mare aeroport britanic, aflat la marginea Londrei, este închis pe parcursul întregii zile de 21 martie din cauza unei pene de curent cauzate de către un incendiu la o stație electrică din apropiere, scrie BBC. Reprezenta

Campanie pentru colectarea deșeurilor voluminoase derulată în municipiul Botoșani. Unde pot fi debarasate deșeurile și programul de colectare!

Botosani News acum 32 minute
Primăria Municipiului Botoșani, în colaborare cu operatorul de salubritate societatea Urban Serv S.A, a lansat un nou program pentru colectarea deșeurilor voluminoase. Campania a demarat miercuri, pe data de 19 martie și se va încheia pe 21 aprilie

Cămin pentru vârstnici din Mureș, amendat cu 160.000 de lei. Neregulile descoperite

Adevarul acum 22 minute
În urma verificărilor, un cămin pentru vârstnici din Mureș a fost amendat cu 160.000 de lei după descoperirea a patru persoane, două cu dizabilități și două vârstnice, neîngrijite corespunzător.

Trei adolescenți din București, arestați pentru tentativă de omor după ce și-au bătut și înjunghiat un coleg de școală

Libertatea acum o ora
Trei adolescenți minori din București au fost arestați preventiv pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice, după ce au atacat un coleg la ieșirea dintr-o școală din sectorul 2 din București, informează agenția de presă News.

Video Bogdan Peșchir, miliardarul crypto și influencerul lui Călin Georgescu, din nou camuflat la Parchetul General

Adevarul acum 2 ore
Miliardarul Bogdan Peșchir, principalul finanţator al campaniei lui Călin Georgescu, a fost adus vineri, 21 martie 2025, la Parchetul General pentru a fi audiat, după ce joi a fost reținut pentru 24 de ore.

Autoritățile bulgare închid temporar Podul Giurgiu- Ruse. Programul CIRCULAȚIEI pe Podul Prieteniei / Care sunt rutele alternative pentru șoferi

Gandul acum o ora
Vești nu tocmai bune pentru șoferi, după ce autoritățile bulgare închid temporar circulația pe Podul Prieteniei, Giurgiu – Ruse, în perioada 27.03.2025 (joi) – 28.03.2025 (vineri), pe ambele sensuri de circulație. Circulația pe Podul Prieteniei va f

Vremea

București
acum

15°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/15°
dum.

7°/17°
lun.

9°/17°
Iasi
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/12°
lun.

7°/12°
Constanta
acum

14°
vin.

5°/14°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
lun.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/14°
lun.

9°/18°
Timisoara
acum

16°
vin.

3°/16°
sâm.

8°/15°
dum.

8°/16°
lun.

11°/17°