Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa farma a intrat pe scădere în T2: accentul se pune pe profitabilitate şi mai puţin pe vânzări

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 8 august 2012 ·

Piaţa de medicamente a încetinit puternic în trimestrul doi al acestui an şi a avut o scădere de 2,5% în euro, respectiv o creştere de 4,4% în lei, până la 626 mil. euro (2,77 mld. lei), arată datele companiei de analiză şi studii de piaţă Cegedim România.

Rezultatele din această perioadă vin după ce în primele trei luni ale anului vân­zările s-au majorat cu 21% în lei (18% în euro), iar explicaţia este că firmele s-au concentrat în cel de-al doilea trimestru mai puţin pe vânzări, fiind atente în prin­cipal la profita­bilitate. Din punctul de vedere al numărului de uni­tăţi vândute, pia­ţa s-a contractat uşor, iar preţul me­diu al unei cutii de pastile a atins 22,4 lei. Altfel spus, s-au vândut mai puţine cutii de pastile, dar mai scumpe.

"Reducerea se­rioa­să a creşterii pieţei în lei, dublată de uşoa­ra scădere în volum, arată primul im­pact semnificativ al măsurilor de imple­men­tare a taxei claw-back: accentul este de­plasat forţat dinspre vânzări către profita­bi­li­tate pentru majo­ritatea companiilor", a spus Petru Crăciun, directorul general al Ce­gedim România.

Clawback-ul, o taxă pe vânzările de pro­duse compensate, se aplică din ultimul tri­mestru al anului 2011, iar producătorii sus­ţin că a ajuns la un nivel extrem de mare, de 30% din vânzări, şi că în acest fel vor fi ne­voiţi să-şi revizuiască portofoliile. Tot­odată, plata acestei taxe a dat peste cap bu­getele com­pani­ilor, de­oarece su­ma a fost cu mult peste aşteptările celor din industrie.

Agenţia Na­ţio­nală de Ad­minis­trare Fis­cală (ANAF) a încasat 335,82 mil. lei (76 mil. euro) în luna mai a acestui an pentru taxa de clawback (pen­tru vânzările din primul tri­mes­tru al anului), arată datele instituţiei.

Vând mai puţin, clawback mai mic

Şi jucătorii din pia­ţă sunt de părere că piaţa s-a contractat din cauza acestei taxe, iar luna a

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 25 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 4 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 3 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum o ora
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 21 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 8 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 59 minute
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 5 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

26°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

25°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°