Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Foto: La pas printre frumuseţile judeţului Alba. Peisaje minunate la Roica

Publicat in Alba24, miercuri 8 august 2012 ·

Un loc minunat, perfect pentru cei care iubesc drumeţiile şi natura, este localitatea Roica. Peisajul sălbatic al zonei te atrage încă de la intrare în comuna Galda de Jos de unde se văd, ridicate, ca două monumente, cheile Întregalde. Roica este o destinaţie potrivită pentru orice turist care vrea să aibă parte de câteva zile de relaxare totală în mijlocul naturii.

Judeţul Alba este plin de frumuseţi ale naturii cu izvoare şi păduri protejate, dealuri şi stânci care îţi răpesc privirea. Un astfel de loc în care natura te învăluie, îl găsim la Roica. Aer curat, apă rece şi un peisaj care te surprinde la fiecare pas. Toate acestea sunt de găsit la doar 36 de kilometri de Alba Iulia.

Poate cea mai impresionată lucrare a naturii pe care o găsim aici este cascada Roica. Nu ai cum să nu o vezi dacă treci prin această zonă. Apa cristalină care spală pietrele îţi atrage inevitabil privirea. Deşi cascada nu este foarte înaltă, adâncimea apei care se acumulează este de peste trei metri.

Cum ajungi la Roica?

Localitatea Roica este situată în comuna Galda de Jos, la 36 de kilometri de Alba Iulia. Drumul este simplu, uşor de parcurs şi se poate ajunge pe două trasee. Unul dintre acestea pleacă de pe drumul principal care duce de la Alba Iulia la Cluj Napoca. În localitatea Oiejdea veţi găsi un indicator pe partea dreapta care indică localitatea Galda de Jos. Dacă veţi ţine acel drum veţi ajunge la Roica. Şoseaua este asfaltată până la Poiana Galdei înse de acolo până la Roica pe circa 4 kilometri drumul este plin de gropi.

O altă modalitate de a ajunge este prin comuna Ighiu. De la Alba Iulia porniţi spre Zlatna, iar la calea ferată de la Şard, viraţi dreapta. Odată ajunşi în Ighiu sper ieşire veţi vedea un indicator care vă ca indica Întregalde la stânga. Urmaţi acel indicatori iar drumul vă va duce la Roica.

Unde te cazezi?

Puteţi opta s

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 8 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 10 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 11 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 9 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 8 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Sebastian Constantin Popescu și-a depus CANDIDATURA la alegerile prezidențiale din partea Partidului Noua Românie (PNR)

Gandul acum 7 ore
Sebastian Constantin Popescu a intrat în cursa pentru președinția României, din partea Partidului Noua Românie. Candidatura sa a fost admisă de Biroul Electoral Central sâmbătă, 15 martie, ultima zi în care se pot depune solicitările pentru competiț

Victor Ponta renunță la cetățenia sârbă: „Întotdeauna România va fi pe primul loc”

Adevarul acum 13 ore
Victor Ponta a anunțat oficial că renunță la cetățenia onorifică sârbă, pe care a primit-o în 2018 din partea Parlamentului și a președintelui Serbiei. Decizia vine în contextul candidaturii sale la alegerile prezidențiale din România, pe care spune

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 13 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Vremea

București
acum

dum.

8°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°