Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avertisment de la Bruxelles: Reding îi reaminteşte lui Ponta că are angajamente URGENTE de îndeplinit. Independenţa CCR este unul dintre ele

Publicat in Adevarul, miercuri 8 august 2012 ·

Vicepreşedintele Comisiei Europene Viviane Reding a primit cu îngrijorare scrisoarea preşedintelui Curţii Constituţionale a României, a precizat astăzi ofiţerul de presă al cabinetului său, Mina Andreeva, care a adăugat că avertismentele şi opinia Comisiei de la Veneţia legate de ameninţarea judecătorilor CCR şi de presiunile reclamate de sistemul constutuţional din România sunt "împărtăşite pe deplin" de comisarul Reding.

"Vicepreşedintele Reding a răspuns ieri unei scrisori din partea preşedintelui Curţii Constituţionale din România şi reamintit recomandările urgente făcute de Comisia Europeană Guvernului de la Bucureşti în privinţa respectării independenţei justiţiei. Comisarul pentru Justiţie şi-a exprimat în mod special îngrijorarea cu privire la încercările de intimidare ale judecătorilor", a precizat Mina Andreeva.

IATĂ Lista îngrijorărilor Comisiei Europene înmânată personal de Jose Barroso lui Victor Ponta. Premierul s-a angajat în scris că le va rezolva.

"Comisia Europeană aşteaptă ca Guvernul României să respecte decizia CCR", a adăugat astăzi purtătorul de cuvînt al CE, Olivier Bailly, menţionând că este aşteptată hotărârea judecătorilor Curţii Constituţionale cu privire la referendum.

Preşedintele Comisiei de la Veneţia, grup independent de experţi în drept constituţional, s-a declarat ieri ŞOCAT de faptul că "într-un timp atât de scurt", judecători ai Curţii Constituţionale dintr-un stat UE reclamă repetate presiuni politice.

Comisia Europeană monitorizează extrem de atent situaţia din România şi, aşa cum a fost anunţat la raportul sub Mecanismul de Cooperare şi Verficare în luna iulie, un nou raport care va evalua progresele făcute de Bucureşti va fi pregătit şi prezentat la momentul potrivit, până la sfârşitul acestui an, a mai precizat oficialul UE.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă meteo. Avertizări de ninsoare și viscol, în a doua zi de Crăciun

Ziare.com acum 27 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că joi, 26 decembrie, vremea va fi rece, cerul va avea înnorări temporare și local vor fi precipitații slabe. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte. De asemenea, vor fi și intensificări pu

Toate porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului

Ziua Constanta acum o ora
Pe 26 decembrie 2024, din cauza vântului puternic, manevrele navelor în porturile de la Marea Neagră sunt suspendate. Pe autostrăzi și drumuri principale, traficul rutier se desfășoară pe carosabil umed, fără probleme de vizibilitate. Administrația

Incendiu într-un club din Sighişoara – 150 de persoane s-au autoevacuat

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, într-un club din Sighişoara, iar 150 de persoane s-au autoevacuat fără a se înregistra victime. ”Incendiu într-un club din municipiul Sighişoara. La faţa locului au intervenit pompierii milita

Rusia foloseşte bitcoin în comerţul exterior, pentru a contracara sancţiunile occidentale, potrivit ministrului de finanţe

News.ro acum 2 ore
Companiile din Rusia au început să utilizeze bitcoin şi alte monede digitale în plăţi internaţionale, în urma modificărilor legislative care au permis o astfel de utilizare pentru a contracara sancţiunile occidentale, a declarat miercuri ministrul d

Casa din filmul „Home Alone” a fost vândută de Crăciun - FOTO

News.ro acum 2 ore
Casa din filmul „Home Alone/ Singur acasă” şi-a găsit un cumpărător, la şapte luni după ce a fost scoasă la vânzare şi chiar la timp pentru Crăciun, potrivit USA Today. Casa cu 5 dormitoare şi 6 băi, situată în Winnetka, Illinois, a fost scoasă la v

Accident în București, în seara de Crăciun, pe Bd. Bucureștii Noi. Unul dintre șoferi a fugit și e căutat de polițiști

Libertatea acum o ora
Un accident rutier cu doi răniți a avut loc în București, în seara de Crăciun, iar polițiștii îl caută acum pe unul dintre șoferi, care a fugit de la locul cu pricina.

Un cablu electric submarin care leagă Estonia şi Finlanda s-a defectat. Nu este exclus un sabotaj

Mediafax acum 2 ore
Un cablu electric submarin care leagă Finlanda de Estonia s-a defectat miercuri. Anunţul a fost făcut de prim-ministrul Finlandei. Este cel mai recent incident dintr-o serie de incidente care implică cabluri şi conducte de energie în Marea Baltică.

EXCLUSIV! Primele imagini de la Poarta Albă, cu elicea turbinei eoliene care a provocat panică la căminul de bătrâni (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ieri noapte, 25 decembrie, în jurul orei 21.00, o turbină eoliană din localitatea Poarta Albă, județul Constanța, situată pe strada Căminului (cartier Via), a intrat în funcțiune necontrolată, provocând panică. Aceasta s-a orpit lângă două butelii

Constanţa: Elicea eolienei s-a prăbuşit în curtea căminului de bătrâni

Mediafax acum 3 ore
Elicea şi rotorul eolienei amplasate la zece metri de un cămin de bătrâni din localitatea Poarta Albă, judeţul Constanţa, s-a prăbuşit în curtea azilului, a anunţat ISU Constanţa. Anterior, cei 72 de vârstnici şi mai mulţi localnici din zonă fuseser

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 11 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

Vremea

București
acum

joi

2°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/3°
sâm.

3°/6°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°