Peste 39.000 de profesori s-au înscris anul acesta pentru a susţine examenul de titularizare, cei mai mulţi la limba şi literatura română. Ministerul Educaţiei şi Cercetării a publicat, pe portalul edu.ro, rezultatele la acest examen, care sunt însă în curs de centralizare şi actualizare. Totuşi, ne putem da seama că media de promovare nu va fi foarte mare la nivel naţional, având în vedere rezultatele înregistrate în unele dintre judeţe.
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că speră să nu se ajungă în situaţia de a le permite celor care au luat note sub 5 la examenul de titularizare să ocupe catedre, din cauza lipsei de personal. Ea a susţinut că nu este de acord cu eliminarea examenului de titularizare, pentru că trebuie să existe un filtru, care ar trebui urmat de evaluări anuale.
Potrivit Agerpres, doar jumătate (49%) dintre profesorii care au susţinut examenul de titularizare în Bistriţa-Năsăud au reuşit să promoveze. Patru candidaţi au reuşit să ia nota 10, alţi 58 au luat între 9 şi 9,99, un număr de 74 candidaţi au fost notaţi între 8 şi 8,99, iar restul de 121 au primit între 7 şi 7,99. S-au înregistrat, de asemenea, 96 de note între 1 şi 4.99, 109 note între 5 şi 5,99 şi 66 de note între 6 şi 6,99. Cei care au obţinut note între 5 şi 6,99 pot spera la un post de suplinitor în învăţământ, din cele care vor rămâne neocupate după titularizări.
Clujul stă ceva mai bine, cu o promovabilitate de aproape 60%, existând şi zece note 10, dar şi o notă 1. Un număr de 577 de cadre didactice au obţinut note peste 7, iar 285 note peste 5. Note între 1 şi 4,99 au luat 128 de persoane.
În Satu Mare, din 739 de candidaţi, s-au prezentat doar 585, iar 135 au obţinut note mai mici de 5,00. Cele mai multe note, 230, au fost cuprinse între 7,00 şi 10, fiind totodată şi 193 de note între 5,00 şi 6,99. Aici au fost patru c