Ce trebuie să facă steliştii mîine pentru a se califica
Avînd în vedere că Reghe a pregătit meciul cu Trnava la o petrecere cu manelişti şi că în lotul Stelei sînt mai mulţi fani ai acestui gen muzical, mi-am permis să le dau cîteva sfaturi utile, pe care să le şi înţeleagă. Aşadar, “i-auzi ce spune vorbele astea frumoase!”
Un meci de fotbal trebuie să debuteze exact ca o petrecere cu manelişti. N-o să-l vezi niciodată pe Salam intrînd în forţă pe scenă, cu percuţia la maxim şi cu dedicaţii pentru invitaţi, aşa-i Dodele? Ntz. Întîi studiezi adversarul, îi simţi forţa, îi descoperi punctele slabe, lăsîndu-l să se desfăşoare un pic, ca să-ţi dai seama cum are de gînd se stea în teren şi cam ce are de gînd să facă. Pe scurt, TATONEZI, nu te arunci ca berbecul, altfel rişti să intri în dezavantaj la pauză, exact cum vi s-a întîmplat vouă în tur. Pe Naţional Arena aţi sărit peste partea cu 2-10-2 probă de microfon, aşa că slovacii v-au ars. Să vă fie învăţătură de minte!
După ce te-ai prins cum stau lucrurile cu adversarul, părăseşti scena şi ataci grupat şi continuu în terenul lui, punînd astfel presiune, pe sistemul: “Unde-i frate lîngă frate, se dă lumea la o parte, Unde-i unul singurel, se dau şmecherii la el.” Dacă PRESSINGUL e făcut corect, e imposibil să nu dea rezultate, mai devreme sau mai tîrziu adversarul va greşi. Nilă, eşti pe fază? Ce înseamnă asta? Înseamnă că va scoate banii din buzunar, da! “Fă şi mie bucata aia frumoasă, cu bomba nucleară, te rog!” E momentul în care treceţi la următorul nivel.
ATACUL. “Pentru Cruduţa, prinţesa lui, viaţa lui, inima lui, 100 de euro, să trăiască”. Vi se pare cunoscut? Bun! E momentul în care o parte dintre lăutari se apleacă peste instrumentele care nu pot fi deplasate, ceilalţi grupîndu-se lîngă solist la masa invitatului. De aici încolo adversarul nu mai are decît o singură alternativă, să gr