Care-i treaba cu Crin? L-am văzut marţi râzând singur, în timp ce delegaţii FMI aveau priviri grave, iar ministrul Finanţelor, "mother and father", părea serios şi îngrijorat. Crin râdea fiindcă spera că hlizelile sale îi vor acoperi nestăpânirea limbii engleze sau pentru că a pierdut contactul cu realitatea? Oricum, să te apuci, deşi nu te obligă nimeni, să vorbeşti o limbă străină pe care nu o cunoşti, din poziţia de PREŞEDINTE, fie el şi interimar, îmi pare expresia unei reale fracturi de realitate.
Care-i treaba cu Crin? L-am văzut marţi seară perorând la postul de televiziune al prietenului său Voiculescu, făcându-l mincinos pe fostul ministru Rus şi atacându-l pe premierul Ponta, care-i pare "destul de ameninţat şi intimidat în aceste zile" şi al cărui guvern "a dat senzaţia unor anumite timidităţi şi anumitor ezitări". Care-i treaba cu Crin? Simte că aliaţii din PSD îl lasă baltă şi că visul său - un coşmar pentru democraţie, ar spune unii - începe să se spargă sau trăieşte clipa aia în care, cu sau fără motiv, toţi îi par împotrivă şi în care conspiraţiile răsar din toate părţile: "Ioan Rus are ceva de ascuns şi a făcut foarte bine că a plecat... Dacă a plecat"; "Asistăm la o conspiraţie împotriva democraţiei şi a statului de drept"; "Am primit ameninţări, dar private au fost, private rămân"; "Dacă mi-am consumat nişte ani din viaţă, domnul Băsescu nu mai scapă de mine, şi nici aceşti bandiţi care îl înconjoară şi care au furat de au rupt şi fac tot ce pot să îl ţină pe Băsescu acolo. Oamenii ăştia de mine nu scapă decât dacă mă omoară!"?
Care-i treaba cu Crin, pe care l-am şi votat în urmă cu nişte ani, gândindu-mă că democraţia ar fi mai sigură dacă Geoană nu ar ajunge în turul II. Cum care Geoană? Domnul ăla pe care Ponta l-a dat afară din partid după ce ne-a bătut la cap că e cel mai bun pentru preşedinţia României.
P