Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seriozitatea trebuie să se aplice şi FMI-ului (Die Welt)

Publicat in rfi, miercuri 8 august 2012 ·

Prea puţin, prea târziu, acesta este reproşul pe care şefa FMI, Christine Lagarde, îl face deseori europenilor. Acum a venit însă momentul la care se întoarce roata.

Nu e un semn de slăbiciune să îţi recunoşti propriile greşeli, ba dimpotrivă. Dar să ceri ca alţii să plătească pentru ele nu e tocmai O.K.. Dacă FMI a ajuns într-un final la concluzia că Grecia oricum nu va reuşi niciodată să-şi achite datoriile, atunci nu e tocmai greşit să ceară ca partenerii europeni să renunţe la pretenţiile lor. Nu serveşte nimănui să meargă cu pedala de acceleraţie mereu la podea. Dar există şi un gust amar pe care îl lasă instituţia de la Washington în urma acestei constatări, anume acela că FMI ameninţă cu retragerea din planurile de finanţare a Greciei. O asemenea mişcare echivalează cu fuga de răspundere.

Să nu uităm că ultimul pachet de salvare a Atenei, care a fost adoptat cu mari eforturi de negociere se bazează exclusiv pe estimări şi calcule ale Fondului. Aşa că Lagarde nu poate juca rolul de consilier, salvator, asistent sau expert după cum îi convine în acel moment. În acest moment, FMI trebuie să fie solidar până la capăt. Nu ajunge ca europenii să renunţe la condiţionalităţi. Grecia fie îşi respectă angajamentele (şi atunci primeşte banii în continuare), fie renunţă (şi atunci trebuie încetate plăţile complet).

Germania pare serioasă în chestiunea Uniunii Politice. Va funcţiona oare? (The Guardian)

Din moment ce defectele inerente ale zonei euro nu se lasă date la o parte nici în ruptul capului, devine evident că Uniunea Europeană are o singură alegere la dispoziţie: ori uniunea politică ori abandonarea monedei unice.

Prima pune mari problemele pentru democraţia în Europa. A doua pune mari probleme economice sau chiar are şanse să devină un dezastru. Până de curând, UE funcţiona după principiul că urmăm cu toţii voluntar u

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum 24 minute
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

Romaşcanu: Gospodăriile afectate de inundaţii primesc vouchere de 15.000 de lei pentru electrocasnice

G4Media acum o ora
Gospodăriile afectate de inundaţii ar urma să beneficieze de câte un voucher de 15.000 de lei în vederea achiziţionării de electrocasnice, a precizat, luni, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, transmite Agerpres. El a declarat că în ultim

Ministerul Mediului: „Se estimează că viitura de pe Dunăre va afecta România la sfârșitul săptămânii”

HotNews acum o ora
Viitura de pe Dunăre va ajunge în România, ca punct maxim, la sfârșitul acestei săptămâni, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, care luni a survolat cu un elicopter mai multe zone din țară cu risc crescut de inundații. Fechet și experți de la Ap

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 2 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Comisia Europeană propune un sprijin de 120 de milioane de euro pentru fermierii din România și din alte patru țări

Adevarul acum 30 minute
Comisia Europeană a propus luni, 23 septembrie, alocarea a 119,7 milioane de euro din rezerva pentru agricultură pentru a sprijini în mod direct fermierii din Bulgaria, Germania, Estonia, Italia şi România.

BREAKING 21 de milioane de euro, ajutoare de la UE pentru fermierii din România afectați de secetă și grindină

G4Media acum o ora
Comisia Europeană a propus luni alocarea a 21,6 milioane de euro pentru a-i sprijini pe fermierii români afectați de fenomenele meteo extreme, potrivit unui comunicat al executivului european. E vorba despre un pachet mai mare de despăgubiri, în val

Monica Dascălu confirmă revenirea la pupitrul știrilor Pro TV, după doi ani de pauză. „Am crescut și am evoluat”

Libertatea acum o ora
După aproape doi ani de pauză, timp în care a devenit mamă și s-a concentrat pe familie și pe creșterea celor doi copii, Monica Dascălu revine astăzi, 23 septembrie, de la ora 13:00, la pupitrul Știrilor PRO TV.

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 2 ore
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

Vremea

București
acum

26°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

27°
lun.

18°/27°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°