- Social - nr. 153 / 8 August, 2012 O adevarata intalnire de suflet a avut loc vineri, 27 iulie 2012, cand fosti elevi ai primei promotii a Scolii Pedagogice Romane din Reghin s-au intalnit cu ocazia implinirii a 60 de ani de la absolvire. Au fost prezenti 14 din cei 129 de elevi care au urmat cursurile celor patru clase paralele, doua de baieti si doua de fete, intre anii 1948-1952. Revederea a avut loc in localul fostei lor scoli, actualul Gimnaziu de Stat "Augustin Maior”. Au avut placuta surpriza sa aiba alaturi pe unul dintre profesorii lor, invatatorul Dumitru Tiganescu. Scoala Pedagogica Romana a functionat la Reghin incepand din 1948, cand a fost transferata de la Targu-Mures, pana in anul 1956. Au absolvit aici 591 de invatatori, dintre care unii isi vor continua studiile in invatamantul superior, iar altii vor acoperi necesarul de dascali la acea vreme in scolile elementare de patru sau de sapte clase din fostul Raion Reghin si nu numai. Veniti la Reghin de prin satele vaii superioare a Muresului, valea Gurghiului, valea Beicii, a Lutului sau din Campia Transilvaniei, aici si atunci au trecut de la copilarie la adolescenta si maturitate, aici si atunci s-au pus bazele formarii lor ca oameni. Cei prezenti la intalnire au rememorat cu emotie, dar si cu nostalgie, cei patru ani petrecuti la scoala din Reghin, care s-au dovedit a fi pentru ei o adevarata trambulina pentru saltul in viata. Pe buna dreptate considera unul dintre cei prezenti: "clasele corespunzatoare liceului, precedate de cele gimnaziale, fiind hotaratoare, determinante in punerea bazelor personalitatii unui om si a unui viitor intelectual”. In marea lor majoritate, absolventii promotiei 1952, mai ales fetele, au imbratisat nobila misiune de invatator/ invatatoare. Dar continuandu-si studiile, multi ajung profesori - chiar si profesori universitari -, cercetatori stiintifici, economisti, doctor