Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revista presei. De ce s-a oprit puţin Victor Ponta?

Publicat in Ziua Veche, miercuri 8 august 2012 ·

Gândul: Erata Curţii Constituţionale care schimbă soarta referendumului.

Ce l-a convins pe Victor Ponta să se răzgândească… “Curtea Constituţională a trimis luni seară o precizare către Guvern, prin care arată că, dintr-o eroare, un paragraf esenţial nu a fost introdus în decizia luată vineri, cu privire la organizarea referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Acest paragraf specifică ce înseamnă listele electorale permanente şi dă peste cap strategia USL de a-i elimina de pe liste pe românii plecaţi în străinătate”

Puterea: Derapajul lui Antonescu. Ieri şeful SIE a reacţionat. Revolta lui Meleşcanu “Antonescu a declarat la Antena 3 că dacă trebuie să vorbească despre SIE poate să se întrebe cum a fost distrusă imaginea ţării în două săptămâni, „într-o acţiune evident organizată, coordonată, finanţată”, de care serviciul lui Meleşcanu nu este străin” România liberă: Premierul Ponta vrea România liberă: Premierul Ponta vrea musai să trimită Curţii Constituţionale alte liste decât cele după care s-a desfăşurat referendumul. Un interimat cât mai lung pentru Crin? “După o serie de declaraţii hilare şi două demisii, Guvernul Ponta renunţă la aşa-numitul minirecensământ. Dar nu şi la actualizarea listelor de alegători, actualizare care va fi făcută din birou, punând cap la cap bazele de date existente. Or, ministrul demisionar Ioan Rus ne asigura luni că o astfel de actualizare a fost efectuată înainte de referendum. Între timp, Crin Antonescu îşi numeşte pe bandă rulantă consilieri prezidenţiali”

Curentul: Deciziile CCR, deturnate politic în drumul spre Monitorul Oficial în favoarea USL “Dacă în urmă cu circa două săptămâni, dintr-o motivare a CCR lipsea cuvântul «NU» dintr-o frază în care se spunea că Traian Băsescu nu a încălcat grav Constituția, acum un paragraf extrem de importat a lipsit cu desăvârșire”

EvZ: Culisele demi

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 9 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 11 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 11 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Olaf Scholz respinge cererea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum 7 ore
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 13 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 7 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

0°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-6°
mar.

-6°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°